Din curiozitățile lumii medicale. Gemeni concepuți la săptămâni distanță

Din curiozitățile lumii medicale. Gemeni concepuți la săptămâni distanță

O tânără din Marea Britanie a rămas însărcinată cu gemeni la câteva săptămâni distanță unul de celălalt. Fenomenul se numește superfetație și este foarte rar întâlnit în lumea medicală.

O tânără din Marea Britanie a rămas însărcinată cu gemeni la câteva săptămâni distanță unul de celălalt. Mămica britanică, Rebecca Roberts (foto Rețete și vedete), a rămas efectiv însărcinată cu Rosalie, fiica, în timp ce era deja însărcinată cu Noah.

După cum relatează publicația Rețete și vedete, este vorba de un fenomen foarte rar numit superfetație. Până în prezent au fost constatate și documentate, la nivel mondial, doar aproximativ o duzină de astfel de cazuri.

Mult timp, Rebecca Roberts, în vârstă de 39 de ani, a crezut că va avea doar un copil. La un moment dat, în timpul sarcinii, a aflat cu uimire că va avea gemeni, desi nimic nu arăta acest lucru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gemeni concepuți la săptămâni distanță

Analizele pe care le-a făcut și scanările nu indicau existența unui al doilea făt. De aceea a rămas surprinsă că va fi mamă de gemeni.

„Nici nu știam că este posibil să concep din nou în timpul sarcinii”, a spus ea conform Rețete și Vedete.

Gemenii s-au născut la 33 de săptămâni, în luna septembrie a anului trecut. A fost o naștere înainte de vreme, iar pentru a-i aduce pe lume, a fost nevoie de o operație prin cezariană. Intervenția a fost necesară din cauza unor probleme legate de cordonul ombilical al fetiței.

Cum arătau gemenii la naștere

La naștere, Noah cântărea 1,16 kg, în vreme ce sora lui avea doar 765 de grame. Din acest motiv, Rosalie a trebuit să mai petreacă câteva luni la spital. Fetița a fost luată acasă, de părinți, la două luni și jumătate după fratele ei geamăn. Îngrijită de medici, bebelușa a luat în greutate și, astfel încât, în prezent cei doi copii cresc frumos, împreună.

Fericita mama, Rebecca Roberts conduce o firmă de îmbrăcăminte pentru copii. Ea mai are o fiică, mai mare, Summer, în vârstă de 14 ani.

Rebecca Roberts a făcut teste pentru a exclude probleme cromozomiale sau genetice în cazul gemenilor. Femeia și partenerul ei, Rhys Weaver, în vârstă de 43 de ani, au fost informați de medici că „responsabil” pentru cei doi gemeni ar putea fi un medicament pentru fertilitate. Acesta, era luat de femeie, și ar fi putut determina ovulația în timp ce era deja însărcinată.