Gazul rusesc pentru Bulgaria s-ar putea ieftini cu peste 50%

Gazul rusesc pentru Bulgaria s-ar putea ieftini cu peste 50%

Gigantul rusesc Gazprom se pregăteşte să revizuiască parametrii de preţ din contractul de furnizare a gazelor naturale în Bulgaria.

Potrivit ziarului moscovit "Kommersant", în loc ca preţul să fie "legat" de petrol, se poate folosi indexarea bazată pe hub-urile din vestul Europei. Analiştii susţin că preţul gazelor ruseşti pentru Bulgaria ar putea scădea cu peste 50%, până la 140 dolari pentru 1.000 de metri cubi. În orice caz, Gazprom va trebui să revizuiască formula preţurilor din cauza obligaţiilor sale faţă de Comisia Europeană în contextul unei anchete antitrust.

"În plus, din toamnă, Bulgaria va putea primi gaz din Azerbaidjan, precum şi gaz natural lichefiat de pe piaţa mondială", a declarat publicaţia rusă în numărul său de miercuri. "Gazprom Export poate modifica formula preţului în contractul său pe termen lung cu Bulgargaz", au declarat surse familiarizate cu negocierile, citate de "Kommersant".

Săptămâna aceasta, Bulgargaz a anunţat că speră să încheie negocierile cu Gazprom Export până la sfârşitul lunii februarie, ceea ce va permite o reducere semnificativă a preţului combustibilului pentru Bulgaria. Sursele ziarelor confirmă stadiul avansat al negocierilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

În condiţiile actuale, atunci când preţurile hub-urilor din Europa au scăzut aproape la 100 de dolari pentru 100 de metri cubi, o modificare a indexării va conduce efectiv la o reducere a preţului pentru Bulgaria. Gazprom Export a refuzat să comenteze. Revizuirea contractului a fost iniţiată de Sofia.

(Revista presei internaționale a fost concepută de RADOR)