Gazprom a primit pe 30 octombrie aprobarea pentru a construi unul din ultimele tronsoane ale Nord Stream 2, prin apele teritoriale ale Danemarcei. Gazoductul, care va lega regiunea Leningrad din Rusia de nordul Germaniei, urmează să fie dat în funcțiune la jumătatea anului viitor. Menit să dubleze Nord Stream1, deja operațional, el constă dintr-o pereche de conducte parale străbătând fundul Mării Baltice, cu o capacitate anuală de 55 de miliarde de metri cubi.

TurkStream – un alt gazoduct al Gazprom, care traversează Marea Neagră, leagă sudul Rusiei de Turcia, apoi trece prin Bulgaria, Serbia și Ungaria, ar trebui să devină operațional tot în 2020, cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi.

Prin cele două gazoducte, Europa Occidentală, mare consumatoare, dar modestă producătoare de energie, va deveni și mai dependentă de gazele rusești. Gazprom furnizează deja 40% din importurile europene, prin cele trei conducte deja existente: Nord Stream 1, una prin Ucraina și a treia prin Belarus.

Dmitri Marincenko, analist șef pentru petrol și gaze la Fitch, citat de Asia Times, spune că actuala infrastructură era suficientă pentru cerere de gaz a Europei: „Chiar dacă cererea de gaz a Europei pentru gazul rusesc va crește, aceasta nu justifică toate aceste conducte operând la capacitate totală”.

Într-adevăr, Gazprom lucrează la implementarea unui „program de optimizare” care va permite până în 2020 reducerea cu circa 10% a volumului de gaze tranzitate prin Ucraina.

Care este atunci rațiunea construirii unor conducte noi?

Președintele Gazprom, Alexei Millner (un apropiat al lui Vladimir Putin), afirma într-un discurs din 2016 că Nord Stream 2 va fi de 1,6 ori mai eficientă decât conducta ucraineană. Este adevărat că, după ce Danemarca a dat undă verde lucrărilor, acțiunile Gazprom au crescut vertiginos, atingând cea mai mare valoare a lor din august 2018 încoace. Acum, compania rusă valorează pe bursă 98,8 miliarde de dolari.

Doar că estimările financiare ale Gazprom nu includ costurile uriașe ale infrastructurii terestre care conectează conductele din vestul Rusiei cu zăcămintele de gaze aflate în vastele teritorii ale țării.

Introducând și acest element în calcul, costurile reale sunt cu 60% mai mari pentru Nord Stream 2 și cu 160% pentru TurkStream, potrivit estimărilor Sberbank CIS, cea mai mare bancă comercială din Rusia, citată de Asia Times.

Nord Stream 2 dezbină UE și NATO

„Noile conducte au mai ales un scop politic: pedepsirea Ucrainei”, spune Mihail Krutihin. de la firma independentă de consultanță RusEnergy

Rusia a folosit și până acum conductele ca arme politice împotriva Ucrainei și a Europei, ridicând prețul sau reducând cantitățile furnizate în momentele de înrăutățire a relațiilor diplomatice.

„Adesea, deciziile Gazprom nu se bazează pe calcule orientate spre profit, ci pe interese politice de stat”, explică Marincenko.

De la răsturnarea regimului pro-rus de la Kiev, anexarea Crimeii și izbucnirea războiului secesionist din Donbas, Moscova a exercitat o presiune constantă asupra vecinei sale, a cărei economie fragilă este puternic dependentă de cele 3 miliarde de dolari anual, taxe de tranzit pentru gaze percepute Rusiei.

Dar nu este vorba numai de Ucraina: Nord Stream 2 mărește disensiunile dintre statele Europei, în folosul lui Putin, adeptul principiului „divide et impera”.

Principalii beneficiari ai Nord Stream 2 vor fi Germania, care va profita de pe urma taxelor de tranzit, și Austria, destinația finală a gazoductului, trasformând această țară într-un nod al gazelor europene.

La fel, conectarea la TurkStream este o prioritate pentru Ungaria, afirmă premierul Viktor Orban. „Dacă gazele rusești ajung doar prin Ucraina, nu este bine pentru Ungaria”, a spus el cu ocazia unei recente întâlniri cu Putin.

Perdanții sunt Polonia, țările baltice și Slovacia, private de taxele de tranzit pe măsură ce conducta ucraineană își pierde din relevanță. Nu este o coincidență că Polonia și țările baltice sunt considerate de Moscova zone sensibile în flancul NATO și nici că acestea sunt popoarele cu sentimentele cele mai anti-rusești din Europa.

Adversarele Nord Stream 2 au găsit un aliat în Statele Unite, care au un dublu interes: în calitate de lidere NATO, respectiv de producător care urmărește să-și sporească propriile vânzări de gaze de șist lichefiate în Europa. Senatul SUA a amenințat cu sancțiuni companiile europene care participă la construcția conductelor rusești.

În replică, Berlinul a avertizat Washingtonul să nu se amestece: „Problemele legate de politica energetică europeană trebuie decise în Europa, nu în SUA”, declara recent Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Ucraina, lăsată de izbeliște

Luate împreună, cele două gazoducte Nord Stream și TurkStram ar putea egala capacitatea de 146 de miliarde de metri cubi a conductelor trans-ucrainene, făcându-le inutile. Totuși, aducerea la capacitate maximă a celor două noi conducte nu va fi posibilă în scurt timp, fiind încă necesare lucrări la infrastructura europeană.

În plus, riscurile unui tranzit off-shore sunt mai mari: conductele ucrainene s-au dovedit sigure chiar și în timpul conflictului din Donbas.

„Conductele ucrainene sunt bine păzite și s-au dovedit mai fiabile decât conductele Gazprom, cu o rată a incidentelor de opt ori mai mare”, spune Krutikin. Aceasta „face riscantă dependența totală de Nord Stream”.

Mai mult, Nord Stream 2 nu va fi la fel de flexibilă ca gazoductele ucrainene: „Nord Stream și Nord Stream 2 sunt concepute să pompeze o cantitate egală de gaze tot timpul anului, fără posibilitatea regularizării (volumului) în funcție de necesitățile sezoniere”, spune Krutikin. „Lipsa de flexibilitate mărește riscurile întreruperilor de gaze”.

Din aceste motive, Rusia și clienții ei vor trebui să se bazeze pe ruta ucraineană pe termen scurt. Dar volumele vor fi mult reduse, arată analiza Asia Times.

În 2020, estimează Marincenko, volumul gazelor tranzitate prin Ucraina va scădea cu 50%. „În anii următori, el se va reduce probabil și mai mult”, spune expertul, care notează că Ucraina va pierde miliarde de dolari anual.

Șpagat cu conductele între Europa și China

Veniturile din petrol și gaze reprezintă circa 40% din bugetul Rusiei. Vestul nu este singura destinație a livrărilor. Până la sfârșitul anul, va fi finalizată Energia Siberiei, o conductă de gaze de 3000 de kilometri, legând Siberia de China, care, asemenea Europei, este un alt colos cu foame de energie și bani mulți.

Proiectul, al cărui cost este de 55 de miliarde de dolari este cea mai mare investiție realizată vreodată de Rusia în zonele sale răsăritene, sub-populate și sub-dezvoltate. Un pariu major pentru Moscova că relațiile sale cu China vor continua să fie amiabile pe termen lung.

Te-ar putea interesa și: