Gaz Metan Mediaş şi Victoria Brăneşti au deschis astăzi, de la ora 17.00, returul în Liga I la fotbal cu un meci spectaculos prin derularea scorului. Oaspeţii au condus cu 2-0, dar elevii lui Cristi Pustai au revenit miraculos, egalând la 2.
În ultima etapă a turului, Gaz Metan a învins Universitatea Craiova cu 1-0, în timp ce Victoria a cedat cu acelaşi scor, pe terenul Gloriei Bistriţa. În tur, la Buzău, Gaz Metan a câştigat cu 3-2 în faţa Brăneştiului. GAZ METAN - VICTORIA BRĂNEŞTI 2-2 Marcatori: Aganovici (73 şi 78) / Novac (65), D. Popa (70) Gaz Metan Mediaş: 1. Vâtcă - 16. Zaharia (2. Aganovici '72), 3. Trtovac, 19. Fl. Lazăr, 15. Hoban - 5. Munteanu, 21. Todea, 7. Kubala (6. Bozeşan '75), 27. Eric de Oliveira, 17. Dudiţă (8. Buzean '63) - 9. Liţu. Antrenor: Cristian Pustai.
Victoria Brăneşti: 27. Stoicescu - 2. Maghici, 5. Sg. Bar, 23. Isac, 16. Nicola - 20. Ispir, 25. Novac (4. Nicoară '75), 17. Olariu, 30. Avram - 9. Coman (11. Simion '81), 10. Oprea (8. Popa '61). Antrenor: Ilie Stan.
Cartonaşe galbene: Todea '38, Zaharia '61 / Olariu '41, Novac '64, Stoicescu '90
Arbitri: Andrei Chivulete (central) - Andrei Constantinescu, Bogdan Gheorghe (asistenţi) - Marian Bordean (rezervă) Liga I: Etapa a 18-a - Program