Gata! Știm exact ce urmează după 15 mai. Schimbări mari față de ceea ce se știa!

Gata! Știm exact ce urmează după 15 mai. Schimbări mari față de ceea ce se știa!

Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență cu privire la măsurile de realxare a carantinei, din 15 mai.

Iată declarațiile făcute de Ionel Dancă:

„Pentru reglementarea situației de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgență și în absența unor reglementări clare de lege în acest context, atât viața românilor, cât și sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol.

De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în ședință de guvern pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în regim de urgență. O să vă prezint câteva dintre prevederile acestui proiect de lege. În mare parte sunt chestiuni care au fost reglementate pe perioada stării de urgență, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă și care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, dincolo de dispoziţiile generale care descriu cadrul în care se vor aplica aceste măsuri, sunt prevăzute reglementări în ceea ce privește desfășurarea unor activități economice și sociale în acest context.

Economie

În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupune rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, așa cum sunt cele de tipul drive-in, room service sau livrare la clienți.

Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții în cazul cărora sunt permise astfel de activități, respectiv vânzarea produselor electronice și electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu, activitatea de asemenea este permisă, activitatea desfășurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Aici sunt prevăzute câteva excepții pentru activitățile de tip: operatorii economici care își desfășoară activitățile în centre comerciale, precum cele legate de îngrijire personală, curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.

Sănătate

În domeniul sănătății se păstrează prevederea actuală și este instituită la nivelul acestui proiect de lege. Pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea acestui minister pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului, dacă durata angajării nu depășește perioada stării de alertă.

Tot în domeniul sanitar, potrivit acestui proiect de lege, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă. De asemenea, tot în domeniul sanitar autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă.

Muncă, șomaj

În domeniul muncii și protecției sociale, valabilitatea Contractelor Colective de Muncă se prelungește pe perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităților de muncă pentru personalul angajat în instituțiile publice centrale și locale, dar și în cadrul companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariați, în cadrul acestor entități se instituie obligația de a organiza programe individualizate de muncă, fără a interveni în această situație pe măsurile legate de chestiune prevăzute în Codul Munci, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore.