”Gardienii euro” avertizează: urmează o contracție puternică în zona monedei europene

”Gardienii euro” avertizează: urmează o contracție puternică în zona monedei europene

Urmează o ”contracţie puternică” a economiei zonei euro şi, într-o primă fază, o scădere a inflaţiei, anunță Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE).

”În zona euro, cei mai noi indicatori economici, în special sondajele din ultima perioadă, încep să arate scăderi fără precedent, ceea ce indică o contracţie puternică a activităţii în zona euro, precum şi o deteriorare rapidă a pieţelor muncii”, a apreciat Christine Lagarde cu prilejul reuniunii Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional din cadrul Fondului Monetar Internaţional.

Președinta BCE a  precizat că instituția va ajuta economia regiunii să facă faţă celei mai grave crize din ultimele decenii. Aceasta a cerut însă mai multă cooperare internaţională. Specialiștii băncii vor analiza toate opţiunile şi toate eventualităţile pentru a susţine economia în faţa acestui şoc.

”Consiliul guvernatorilor BCE este pregătit să majoreze mărimea programului său de achiziţii de active şi să-i ajusteze compoziţia, atât de mult cât va fi necesar şi pentru cât de mult timp va fi nevoie”, a punctat preşedintele BCE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amintim că Zilele trecute, Fondul Monetar Internaţional a prognozat că Produsul Intern Brut al zonei euro va înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei generate de pandemie. Valoarea reprezintă dublul faţă de cea înregistrată de economia mondială.

Sursa: Agerpres.ro