Gândacul de Sibiu-Pitești

Gândacul de Sibiu-Pitești

Iată ce a făcut un nenorocit de gândac pe strada Tubului (fostă Tuburilor) nr.13, unde este Asociația noastră de proprietari.

Ieri, după-amiază, în timpul Adunării Generale a proprietarilor, unul din locatari, care tocmai a terminat cartea Gretei Thunberg (minora care a salvat planeta de la dezastru) a intrat urlând în biroul administrației, spunând că a văzut un gândac de autostrăzi care a traversat palierul, a ieșit afară, s-a urcat pe peretele blocului până la 4, s-a reântors pe același drum și s-a refugiat pe palierul de la unde a plecat la început.

Nu a trecut mult timp că alți doi locatari (care nu au citit cartea Gretei Thunberg dar au auzit de ea, la fel de surescitați, au relatat că exact pe același traseu, adică palier, afară pe bloc până la 4 și înapoi la palier au văzut nu unul ci doi gândaci la fel.

În cor, cei trei vecini au cerut d-lui Marcel, administratorul Asociației noastre să oprească imediat reabilitarea blocului, operațiune aflată cam pe la mijloc. S-a hotărât pe loc înființarea unei comisii la care să participe un expert european specialist în astfel de situații.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conștienți de faptul că salvarea unei specii de gândac duce în final la salvarea planetei, toți locatarii Asociaței de proprietari de pe strada Tubului (fostă Tuburilor nr.13) au fost de acord să se oprească reabiliarea blocului precum și toate lucrările de la bloc, inclusiv înlocuirea conductei cu apă caldă care alimentează blocul, spartă alaltăieri.

Între timp, Steluța, femeia noastră de serviciu mătura liniștită palierul și absolut fără să vrea a prins între mătură și făraș pe cei trei gândăcei și i-a azvârlit (fără să știe) cu gunoi cu tot în sacul cu gunoi mai mare, care era plin. Apoi, ocolind utilajele și betoniera care asfalta aleea din spatele blocului, l-a aruncat la tomberon.

Nu a trecut mai mult de 3-4 minute și vocea tunătoare a șefului de echipă care supraveghea asfaltarea, s-a auzit pe toată strada Tubului (fostă Tuburilor) până dincolo de strada Conductei: OPRIȚI ASFALTAREA. Și s-a oprit.