Prăpăd în Galaţi. Viitura a venit după o rupere de nori. 170 de persoane au fost evacuate din calea dezastrului

Prăpăd în Galaţi. Viitura a venit după o rupere de nori. 170 de persoane au fost evacuate din calea dezastrului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Eugen Chiriţă a anunţat, că 170 de persoane au fost evacuate, luni, din 63 de locuinţe inundate din localitatea Corod, judeţul Galaţi.

Dezastrul a fost provocat din cauza pârâului Corozerl care a ieşit din matcă datorită precipitaţiilor abundente din această zonă, potrivit agerpres.ro

„Din primele estimări, sunt 63 de locuinţe inundate, aproximativ 170 de persoane evacuate, ele s-au autoevacuat, au mers la rude, prieteni. Nu ni s-a solicitat cazarea pe spaţiile pe care le aveam pregătite. A fost o rupere de nori în amonte şi un vârf de viitură venit pe pârâul Corozel, acesta a inundat zona Corodului , zona de jos", a precizat Chiriţă.

Pompierii au intervenit în zonă cu efective sporite, peste 50 de militari şi peste 20 de motopompe de dimensiuni mari şi medii acţionând pentru evacuarea apei din gospodării.