Bărbatul de 42 ani, suspectat de sechestrarea unei fetițe de 9 ani, din comuna gălățeană Scânteiești, găsită de polițiști după căutări care au durat aproape două zile, a fost arestat preventiv, ieri, pentru 30 de zile.
El este cercetat pentru lipsire de libertate, faptă prevăzută în Codul Penal cu pedeapsă cuprinsă între trei și zece ani de închisoare.
Pe de altă parte, medicii legiști au stabilit faptul că fata nu a fost abuzată în alt fel.
Fetița a dispărut de acasă joi seară, în jurul orei 20,30, iar tatăl ei a alertat vineri poliția. Pentru găsirea fetei s-au mobilizat nu mai puțin de 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ai ISU, voluntari, localnici din Scânteiești și pădurari. De asemenea, fotografia fetei a fost distribuită la toate subunitățile de poliție, la Secția Regională de Poliție Tansporturi Galați și la operatorii de transport de pe raza județului Galați.
„Din declarațiile minorei s-a stabilit faptul că în seara de 27 iulie, în jurul orei 20.30, în timp ce se afla în centrul comunei Scânteiești, a fost abordată de un bărbat de 42 ani, din aceeași localitate, care a condus-o la locuința sa, sub pretextul că îi va da haine uscate, în condițiile în care afară ploua torențial. Ulterior, bărbatul ar fi reținut-o pe minoră în locuință, împotriva voinței ei, până la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 17.00, când, profitând de faptul că acesta era plecat, a forțat sistemul de închidere al ușii de acces și a părăsit curtea, prin escaladarea gardului”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Galați.