Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul din deplasare cu campiona Turciei, Galatasaray Istanbul, din prima manşă a turului trei preliminar la Ligii Campionilor.
Steaua a început partida de pe Ali Sami Yen în atac, Nicoliţă ratând prima ocazie a românilor în primul minut de joc. Eforturile ofensive ale Stelei au răsplătite în minutul 5, când portarul gazdelor a degajat greşit, Arturo a recuperat mingea şi i-a pasat lui Dayro Moreno care a deschis scorul.
Nicoliţă a dublat avantajul Stelei după un sfert de oră de la începutul partidei, mijlocaşul român reluând din cădere pe lângă portarul turcilor Aykut. Suporterii turci au amuţit şi pe Ali Sami Yen se aud doar românii.
Turcii au revenit în joc după doar cinci minute, Shabani Nonda şutând din prima din interiorul careului stelist şi Zapata a fost învins. După golul turcilor, Steua a jucat mai precaut, închizându-se bine în apărare, în timp ce turcii au încercat defensiva română cu pase directe pe cei doi atacanţi ai "galben-roşiilor", Lincoln şi Nonda, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. Cea mai mare ocazie a turcilor i-a aparţinut tot congolezului Nonda, al cărui şut de la marginea careului mic a fost blocat incredibil de Zapata.
Steaua a intrat la vestiare cu un gol avans şi "roş-albaştrii" aveau motive să spere la a treia calificare consecutivă în grupele Ligii Campionilor.
Galatasaray a început a doua repriză în forţă, Arda Turan l-a depăşit din nou pe Bănel Nicoliţă pe partea stângă şi i-a pasat aceluiaşi Nonda care a reluat cu capul de la 10 metri, învingându-l pentru a doua oară pe portarul stelist Zapata.
După golul turcilor, Steaua s-a regrupat în apărare, Marius Lăcătuş înlocuindu-l pe Ovidiu Petre cu Ghionea şi pe Golanski cu Neşu. Turcii au avut iniţiativa în atac, dar nu au reuşit să creeze nici o ocazie notabilă la poarta lui Zapata. Bănel Nicoliţă şi-a continuat "raidurile" pe partea stângă a atacului stelist, însă cea mai mare ocazie a românilor i-a aparţinut lui Thiago, brazilianul reluând cu capul puţin pe lângă poarta lui Aykut.
Arbitrul Duhamel a fluierat finalul partidei şi rezultatul de egalitate, 2-2, le dă speraţe mari steliştilor pentru a deveni a doua echipă a României calificată în grupele Champions League în acest sezon.
Galatasaray Istanbul - Steaua Bucureşti 2-2 Au marcat: Dayro Moreno '5, Nicoliţă '14 / Nonda '19, '47
Galatasaray: Aykut, Emre Asik, Meira, Servet Cetin, Hakan Balta, Arda Touran, Ozbek, Topal, Hasan Sas, Lincoln, Nonda. Antrenor: Michael Skibbe
Steaua: Zapata - Golanski, Radoi, Goian, Petre Marin, Lovin, Ovidiu Petre, Nicolita, Dayro Moreno, Toja, Arthuro. Antrenor: Marius Lăcătuş