Gafă uriașă în Familia Regală! Sau ruptura este iremediabilă? Harry și Meghan, refuzați

Gafă uriașă în Familia Regală! Sau ruptura este iremediabilă? Harry și Meghan, refuzați

Prințul William și Kate Middleton au comis o nouă gafă care deja își lasă amprenta asupra familie regale din Marea Britanie.

Prințul Willian nu a reușit să participe la ziua de naștere virtuală a fratelui său Harry. Întreaga „petrecere” s-a desfășurat online, în cadrul unui apal video pe aplicația Zoom, la inițiativa Prințului Charles și a Reginei.

Atât el cât și Kate au fost „dați dispăruți” de la petrecerea aniversară a Prințului Harry, el împlinind vârsta de 36 de ani. Lipsa lor de la marele eveniment a dat naștere unor controverse majore, iar gurile rele au început deja să împrăștie zvonuri comform cărora încă ar exista certuri serioase în familia regală.

Din unele informații reiese că Prințul William i-ar fi transmis sărbătoritului toate cele bune. Ar exista chiar și o scuză pe care acesta a găsit-o pentru a nu participa la aniversare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ciuda acestor lucruri, alți membri ai familiei regale au participat la întâlnirea video. Este vorba de Meghan Markle, dar și de băiețelul său, Archie, care momentan trăiesc în Montecito, California, SUA.

Aceleași surse anonime au mai spus că „fost foarte frumos din partea lor, Harry dezvăluind că îi este foarte dor de familia sa”.

„Meghan a făcut un tort iar Harry a suflat în lumânări. Archie a început să râdă și a mai suflat și el o dată în lumânări”, a mai emnționat sursa care a dorit să rămână anonimă.

Aceasta a mai adăugat că „a fost puțin ciudat că William și Kate nu au participat la aniversarea cea mare, având în vedere că foarte mulți membri ai familiei regale au fost și ei acolo”.

Palatul Buckingham a declarat pentru The Sun în această dimineață că nu dorește să comenteze zvonurile deja apărute în presă.

În ziua cea mare, Ducele și Ducesa de Cambridge au fost văzuți făcând pâinici la un local faimos din Londra, care până acum a fost închis din cauza pandemiei de Coronavirus, scrie publicația străină TheSun.