Gafă majoră. Macron îi trimite pe războinicii climatului să invadeze Polonia

Gafă majoră. Macron îi trimite pe războinicii climatului să invadeze Polonia

Președintele Franței i-a îndemnat pe tinerii care manifestează pentru climat la „acțiuni concrete”: proteste în Polonia

Emmanuel Macron îi îndeamnă pe sutele de mii de tineri care se mobilizează pentru acțiuni în favoarea climatului din întreaga lume să acorde prioritate acțiunilor concrete în favoarea biodiversității și să vizeze Polonia, care s-a opus în iunie trecut agendei neutralității carbonului a Uniunii Europene pentru 2050.

„Trebuie să intrăm într-o formă de acţiune colectivă. Prefer ca în fiecare vineri să facem mari operaţiuni de curăţare a râurilor sau a plajelor corsicane'', a îndemnat liderul de la Elysee în faţa ziariştilor, înainte de a se îmbarca în avion spre New York, pentru a participa la summit-ul climatic organizat de Adunarea Generală a ONU, scrie AFP.

Emmanuel Macron a arătat cu degetul către Polinia, țară care s-a opus, cu sprijinul altor țări, adoptării agendei unei Uniuni Europene neutre în emisia gazelor cu efect de seră, la summit-ul din iunie de la Bruxelles. Trebuie, a spus Macron, ca tinerii care manifestează la ora actuală în Europa să „meargă să manifesteze în Polonia!”

Ne puteți urmări și pe Google News

''Să vină să mă ajute să-i fac să se mişte pe cei pe care nu reuşesc să-i fac să evolueze'', a spus Macron. Președintele Franței a dat asigurări că „este nevoie de mobilizarea tuturor'' pentru a avansa „mai repede și mai puternic” în lupta contra schimbărilor climatice. „Ceea ce este util este presiunea pusă pe toată lumea'', a explicat el.

De la începutul mandatului său, Emmanuel Macron s- aangajat într-o ovensivă „verde”, marcată în special de sloganul „Make our planet great again”.

Declarat „campion al Terrei” de ONU, Macron va lansa, la summit-ul ONU din această săptămână, la New York, un apel pentru salvarea pădurii amazoniene, devastată recent de incendii uriașe