Gafă în Parlament. Cum era să trimită România un bărbat la o reuniune de femei

Senatorii constată stupefi ați că la o reuniune trebuie să trimită o femeie, iar ei au propus un bărbat. Au ieșit din situația ridicolă cu niște replici savuroase

Dacă ați văzut Cartea Junglei, și nu cred că există cineva care să spună nu, sigur vă amintiți de scena cu cei patru vulturi, care se întreabă „Ce facem acum?”. Deși n-au jucat în nici un film, senatorii s-au trezit punându-și această întrebare unul altuia, la sfârșitul lunii trecute, când s-au aflat într-o mare încurcătură.

FOTO: Liberalul Victor Paul Dobre a oferit lalele colegelor sale 

La o reuniune interparlamentară, găzduită pe 8-9 martie la Bruxelles, trebuiau să trimită o femeie, numai că au desemnat un bărbat.

Dialogul care a curs în ședința conducerii Senatului până când a fost nominalizată o femeie pare scris de Caragiale.

„O să cădem puțin în ridicol”, „Colegul nostru care se duce o să se simtă foarte ciudat”, „Comisia pentru egalitate de la noi are în componenţă doar bărbaţi”, „Bărbații fac abuzuri întodeauna”, „Nu este posibil, chiar ne facem de râs”, sunt doar câteva dintre replici. Și, din când în când, un îngrijoat: „Ce facem?”. S-a propus chiar trecerea temporară a unei femei din altă comisie la cea de Egalitate, ca să poată pleca la reuniune. Comisia de egalitate are zece membri: nouă bărbați și o femeie: Carmen Dan, acum ministru de Interne. Vă invităm să citiți un fragment din stenograma ședinței, să aflați soluția găsită de senatori.

FOTO: Nici reprezentanții USR nu s-au lăsat mai prejos, și au venit în plen cu brațele pline de flori

Băsescu: „Nu este posibil, chiar ne facem de râs”

„- Niculae Bădălău: La participarea la reuniunile europene, memorandum intern privind reuniunea interparlamentară cu tema: „Emancipare economică: să acţionăm împreună!”, Bruxelles, 8-9 martie 2017.

Participă domnul senator Gabi Ionaşcu, secretar al Comisiei pentru egalitatea de şanse.

- Gabriela Crețu: O observaţie, domnule preşedinte.

- Niculae Bădălău: Vă rog.

- Gabriela Crețu: Pentru că se întâmplă ca, atunci când pierdem memoria instituţională, să cădem în ridicol. Totdeauna, pe 8 martie se ţine la nivelul interparlamentar european o reuniune a comisiilor pentru drepturile femeii şi egalitate de gen, în care cele mai importante voci din această luptă stabilesc tema din anul care urmează, în acest an, capacitarea economică a femeii. Colegul nostru care se duce o să se simtă foarte ciudat, dar să aibă un mandat şi să susţină cam ceea ce…

-Niculae Bădălău: Cauza femeilor, înţeleg.

- Gabriela Creţu: … o importantă feministă ar trebui să susţină acolo. Pentru că altfel o să cădem puţin în ridicol. Mulţumesc foarte mult.

- Niculae Bădălău: Eu nu ştiu cine a făcut propunerea de bărbat, dar …

- Gabriela Creţu: Este o problemă pe care o ştim, Comisia pentru egalitate de la noi are în componenţă doar bărbaţi. Dar asta nu exclude că ei pot să-şi asume apărarea unor valori. Deci, să ne înţelegem: nu avem nimic împotrivă, va fi chiar cu mare credibilitate. Doar să ştie despre ce este vorba şi să-şi pregătească un punct de vedere în acord cu această …, cu acest obicei. Dar era şi obiceiul că se duc să sărbătorească 8 martie.

- Niculae Bădălău: Da. Eu am văzut agenda, femeile… adevărul este că sunt teme numai pentru femei. Acum, nu ştiu, hotărâţi PMP-ul, că dumneavoastră aţi făcut propunerea. Ţineţi să se ducă un bărbat sau… Din punctul meu de vedere…

- Dorin-Valeriu Bădulescu: A venit din partea comisiei, nu am ţinut neapărat. Dar având în vedere că în comisie sunt numai bărbaţi…

- Din sală: Da, din păcate, în comisie sunt doar bărbaţi. - Traian Băsescu: Domnule preşedinte, nu este posibil, nu este posibil, chiar ne facem de râs.. Şi voi, ce făcurăţi acolo?

- Niculae Bădălău: Probabil nu s-a ştiut că este o temă, că este, de fapt, o reuniune a femeilor. Va fi singurul bărbat.

(Discuţii în sală) Vă rog, daţi o soluţie. Ce facem? (Discuţii în sală.)

- Traian Băsescu: Domnule preşedinte, desemnaţi o doamnă din Biroul permanent. Din sală: Cel mai bine.

- Traian Băsescu: Daţi un vot al Biroului permanent şi am închis subiectul.

- Niculae Bădălău: Trebuie să avem şi un aviz de la Comisia pentru politică externă. Asta este partea proastă.

- Cristian-Sorin Dumitrescu: Nu dau niciun aviz, domnule. Trebuia să vă gândiţi să puneţi şi o femeie, se mai… Acum, sigur, nu este niciun fel de problemă. Problema apare în felul următor: că o comisie are o activitate, activitatea comisiei este prevăzută în tot sistemul bugetar, financiar şi aşa mai departe, şi este activitatea comisiei. Nu trimiţi un membru al comisiei, trimiţi pe altcineva. Sigur, nu avem altă soluţie, dar putem să procedăm ca atare, trimitem o doamnă. Eu o propun pe doamna, dacă vrea, vicepreşedinte, şi gata. Ca să fiu mai catolic decât…

-Laura-Iuliana Scântei: Aco - păr prin reprezentarea la Comisia pentru constituţionalitate şi drepturile omului.

-Cristian Dumitrescu: Da, corect. Procedăm aşa. Că, altfel, va trebui să discutăm între grupuri, să nu ştiu ce şi este mai complicat. (Discuţii în sală.)

- Niculae Bădălău: Nu, este Bruxelles, 8 – 9 martie.

- Traian Băsescu: Sau mutaţi temporar o femeie dintr-o comisie la Comisia pentru …, temporar.

- Niculae Bădălău: Bărbaţii fac abuzuri întotdeauna.

- Laura-Iuliana Scântei: Dacă doriţi acceptul meu, îl aveţi. Mă organizez să reprezint pentru emancipare, deopotrivă, domnii şi comisia.

- Niculae Bădălău: V-am rugat să discutaţi cu cei de la Comisia pentru politică externă şi cu doamna…

- Cristian-Sorin Dumitrescu: Avizăm, avizăm.

- Niculae Bădălău: Să discutaţi şi să prezentaţi avizul favorabil şi să aprobăm memorandumul… Sunteţi de acord, Biroul permanent, cu memorandumul? Mulţumesc”.