38 de ambasadori au fost puşi degeaba pe drumuri de autorităţile din Gorj, anunță Digi24. Diplomaţii au mers până la Târgu Jiu, acolo unde trebuia să aibă loc Forumul economic regional al Olteniei. Dar autorităţile au decis să amâne evenimentul, din cauza campaniei electorale, uitând însă să-i anunţe şi pe ambasadorii invitaţi.
„Primul ministru a făcut diligentele necesare să avem corpul diplomatic aici, ei erau asociați după cum bine știți cu Forumul economic regional Oltenia. Am zis foarte clar, acest forum nu își avea rostul să îl ținem în această perioadă, este lesne de înțeles, e campanie electorală”, a explicat Ion Călinoiu (PSD), președintele CJ Gorj.
Ca să se revanșeze față de ambasadorii puși degeaba pe drumuri, autorităţile locale s-au gândit să le arate frumuseţile judeţului. „Ei știau că vin într-o vizită, să vadă atracțiile județului Gorj, Forumul economic era în aceeași perioadă când a fost și această vizită. Nu au avut nicio reacție, ați văzut că sunt încântați”, justifică Alin Văcaru, prefectul de Gorj.