Procurorii au ascuns dovezi ale șpăgilor pe care administratorul RCS&RDS le dădea chiar din sediul DNA, arată unele documente din dosarul construit pe plângerea făcută de directorul companiei împotriva directorului general al Antena Group.
Miercuri seara, Antena 3 a făcut publice o serie de înregistrări între un membru DNA și șeful RCS&RDS, Ioan Bendei, iar DNA a reacționat în acest caz. Direcția Națională Anticorupție a reacționat, astfel că ”Iordăchiță Teodosia a demisionat” și că nu se pot oferi detalii, deoarece ”înregistrările fac obiectul unui dosar penal”.
Mihai Gâdea a criticat această decizie. ”E foarte posibil să fie începutul unei mușamalizări. Probabil se încearcă. Înregistrările pe care le-am difuzat aseară nu sunt făcute de noi, se aflau la dosar din 2013. Din 2013 cei de la DNA știau despre toate aceste lucruri. Au considerat probabil că nimeni nu va oferi aceste înregistrări.
Întrebarea rămâne, ce s-a întâmplat din 2013 până în 2017? Celor de la DNA li se părea că e în regulă faptul că o doamnă colonel a primit mită de la un denunțător? Domnul Bendei putea avea calitate și de suspect. În orice fel de calitate și dacă nu ar fi avut nicio calitate, nu putea ca doamna colonel să primească mită. Instituția se spală pe mâini și spune că doamna s-a retras? Singurul lucru pe care DNA l-a făcut a fost să decupeze înregistrarea, să nu apară la dosar” a spus Mihai Gâdea.