Gâdea nu-l va uita niciodată! Omul şi întâlnirea care l-au marcat pe viaţă

Gâdea nu-l va uita niciodată! Omul şi întâlnirea care l-au marcat pe viaţă

Prezentatorul emisiunii „Sinteza zilei” (Antena 3), Mihai Gâdea, a dezvăluit amănunte despre unul dintre cele mai emoţionante momente ale carierei, întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Bucovinei, decedat miercuri.

În ediţia de miercuri a emisiunii, Gâdea a povestit că l-a întâlnit pe înaltul ierarh chiar pe patul de spital, la Matei Balş.

„Am fost la spitalul Matei Balş, să filmez pentru telespectatorii noştri, să îi cunoască pe eroii din linia întâi. Am ajuns la terapie intensivă, unde era şi pacientul ÎPS Pimen.

M-am dus la el şi l-am întrebat dacă ştie cine sunt. Se uită aşa, şi eram în acel combinezon. Îi spun cine sunt şi spune «Aaa, tu eşti!»

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a rugat atât de fierbinte şi cutremurător pentru mine şi colegii mei. Faptul că am avut această întâlnire e un lucru pe care îl voi ţine minte toată viaţa”, a declarat Mihai Gâdea.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a transmis că IPS Pimen va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

„Dacă va fi posibil, slujba înmormântării se va face la Suceava, apoi trupul neînsuflețit va fi dus la această mănăstire. Încă nu a fost stabilită ziua”, a declarat miercuri Vasile Bănescu.

La scurt timp după deces, Biserica Ortodoxă Română a transmis că „a pierdut un vrednic de pomenire ierarh al ei, pe cel care a fost Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților în ultimii 29 de ani și al cărui nume, alături de ale altor înaintași ai săi, va rămâne mereu legat de ocrotirea splendidelor mănăstiri bucovinene”.

„În actuala situație, conform Statutului BOR, cel care va administra temporar eparhia este Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Damaschin Dorneanul”, a mai precizat Bănescu.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veșnice miercuri, 20 mai 2020, la ora 00:50, în urma unui al doilea atac de cord, conform portalului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, născut la 25 august 1929, avea 90 de ani, fiind cel mai în vârstă membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În urmă cu exact o lună fusese internat la Spitalul Matei Balș din București, cu simptome de pneumonie acută și infectare cu coronavirus.