Editura Evenimentul si Capital

Gâdea, Badea, Ciutacu, Chireac, Cristache, Pieleanu şi Dogioiu au fost ATACAŢI DUR de Băsescu. REPROŞURI ACIDE pentru mai mulţi jurnalişti

Autor: | | 14 Comentarii | 30097 Vizualizari

Traian Băsescu a lansat un atac la adresa mai multor nume grele din presă românească. Acesta i-a vizat pe Mihai Gâdea, Mircea Badea, dar și alți jurnaliști de la Antena.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, le-a transmis un mesaj tuturor românilor, prin care îi încurajează să urmărească meciurile echipei naționale de handbal feminin. Acesta le recomandă oamenilor să nu-i mai urmărească pe Mihai Gâdea, Mircea Badea sau Victor Ciutacu, numindu-i pe aceștia „specimene ale menajeriei televizate”.

„România are şi lucruri extraordinar de frumoase.

Dacă în această seară v-aţi fi uitat pe tvr 1 la meciul fetelor noastre cu Campioana Europei, Norvegia, aţi fi văzut că există şi o Românie frumoasă, cu oameni extraordinari, devotaţi şi mândri. Am văzut şi meciurile fetelor noastre cu Cehia şi cu Germania, meciuri pe care le-au câştigat, dar în ambele meciuri au avut acea uşoară demobilizare spre final care a permis adversarelor să reducă diferenţa la 3 respectiv 4 goluri.

Pe norvegience însă, nu le-au iertat până în ultima secundă, scor 31 la 23 pentru fetele noastre. Şi peste toate, o mână de români îmbrăcati în culorile naţionale le-au susţinut 60 de minute făcând un zgomot de parcă meciul se juca la Bucureşti cu sala plină de români şi nu la Brest. România are şi lucruri extraordinar de frumoase .

PS - O sugestie pentru prietenii mei: urmăriţi meciurile Echipei Naţionale feminine de handbal, pentru că s-ar putea să aflaţi pe 19 Decembrie că fetele noastre sunt Campioane Europene la handbal feminin şi voi aţi stat să vă uitaţi în gura lui Gâdea, Badea, Zamfir, Guşe, Bogdan, Ciutacu, Chireac, Cristache, Buşcu, Pieleanu, Dogioiu, Ficeac, Ioniţă şi alte specimene ale menajeriei televizate de canalele de ştiri”, scrie Traian Băsescu pe Facebook.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI