Evenimentul Zilei > Politica > Gabriela Firea îl sfidează pe Raed Arafat: m-am tratat cu Arbidol și e foarte bun în lipsă de altceva
Gabriela Firea îl sfidează pe Raed Arafat: m-am tratat cu Arbidol și e foarte bun în lipsă de altceva

Gabriela Firea îl sfidează pe Raed Arafat: m-am tratat cu Arbidol și e foarte bun în lipsă de altceva

Gabriela Firea a declarat că a luat Arbidol pentru a se trata de COVID-19. Dezvăluirea a fost făcută, duminică seara, chiar de fostul edil al Capitalei.

Gabriela Firea a spus că dotarea spitalelor, susţinerea cadrelor medicale şi aprovizionarea farmaciilor cu medicamente antivirale anti-COVID sunt printre măsuri pe care PSD le va aplica în domeniul Sănătăţii dacă va prelua puterea.

Cu privire la tratamentul pe care l-a luat, fostul primar general al Capitalei a spus: „Nu s-au găsit tratamente de bază şi ieftine, la îndemâna oricui în farmacii. Mă refer la antivirale. A trebuie ca fiecare să se descurce în familie, printre prieteni, cunoştinţe. Celebrul Arbidol care costa puţin la începutul pandemiei şi acum se vinde foarte scump. Este foarte căutat. (…) Lipsa informaţiilor, nu se explică cu predicat şi subiect dacă este bun acest antiviral. Cred că e foarte bun în lipsă de altceva. Nu este atât de toxic sau ca alte medicamente, pentru că m-am tratat şi eu în afecţiunea cauzată de SARS-COV-2 cu acesta şi vorbesc din proprie experienţă”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a acuzat autorităţile că nu au luat măsuri pentru a preveni valul patru al pandemiei

Gabriela Firea nu l-a uitat nici pe  primarului general Nicuşor Dan pe care l-a acuzat că a oprit programele de testare iniţiate de fosta administraţie PSD, şi spune. „Suntem la doi ani de la debutul pandemiei şi România se comportă ca şi cum astăzi sau ieri ar fi aflat că e pandemie. Am avut o vară întreagă în care nu s-au luat măsuri ca în întreaga Europă pentru pregătirea valului patru. În Bucureşti, de exemplu, primarul anunţa astă vară că s-a încheiat pandemia, că aşa a înţeles. A închis spitalul COVID. De asemenea, a oprit aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare pentru afecţiunea care e derivată din SARS-COV-2. A oprit toate proiectele privind testarea în şcoli – elevi, profesori, testare gratuită”, a mai declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a negat că ar urma să preia conducerea Ministerului Muncii

„Sunt speculaţii. A fost doar o discuţie de tatonare, exploratorie, urmând după acest week-end când s-a lucrat la programul de guvernare, săptămâna viitoare dacă se iau decizii în cele două partide să se realizeze o coaliţie de guvernământ. Nu e foarte simplu. Suntem două partide măcinate de disputa nedreaptă la care am asistat mai mult de la PNL către PSD, invectivele şi calificativele transmise. Situaţia din ţară e foarte gravă. Trebuie să ne gândim serios dacă e bine pentru poporul român dacă e bine să stăm în Opoziţie sau să participăm la guvernare”, a mai spus Firea la România TV.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că oamenii trebuie să se vaccineze şi nu să aştepte tratamentul împotriva COVID-19, care este mai toxic decât un vaccin, acesta din urmă stimulând sistemul imunitar natural.

„Încep să apară tratamente, dar eu vreau să spun la toţi care aşteaptă tratamentul, să citească foarte bine: tratamentul e mai toxic decât orice vaccin, deci tratamentul este o substanţă chimică pe care o introduci pentru a trata, pentru a opri virusul respectiv – are un impact asupra corpului, ca orice tratament pe care-l luăm – sunt substanţe chimice pe care le introducem pentru a combate un virus, un microb. Pe când vaccinul este un mod de a stimula un sistem imunitar natural, care reacţionează la virusul respectiv. Aşa că să nu aştepte, vaccinul rămâne soluţia”, a spus Arafat în cadrul Maratonului Informării.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.