Gabriela Firea are planuri mari pentru anul 2024. Deși ocupă o funcție importantă în Guvernul Ciucă, se pare că aceasta își dorește cu ardoare funcția de primar general al Capitalei. Vrea să continue toate proiectele pe care le-a pregătit în primul mandat și susține că este „păcat că s-a întrerupt activitatea mea prin minciună și prin fraudă”.
Sâmbătă seara, în prima zi din 2022, Gabriela Firea a vorbit despre planurile de viitor în ceea ce privește lumea politică. A fost primar general al Capitalei, iar în prezent ocupă funcția de ministru al Familiei. Mulți se așteptau ca ea să se pregătească pentru o viitoare candidatură la prezidențiale, însă planurile social-democratei sunt altele.
Firea i-a pus gând rău lui Nicușor Dan și vrea să îi sufle fotoliul de primar general. Planurile de viitor sunt mari, iar anul 2024 va fi unul plin, în care își dorește să reia toate proiectele pe care le-a început în primul mandat de primar, care s-a încheiat „prin minciună și prin fraudă”.
„Eu le mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine și care nu s-au lăsat păcăliți de atacurile mincinoase la adresa mea, a soțului meu, a echipei mele. (…) Îmi doresc foarte mult să fiu sănătoasă și eu, și familia mea, și colegii mei și să pot candida în 2024 să candidez la alegerile locale pentru un nou mandat de primar general și să continui toate proiectele începute în primul mandat și abandonate din păcate de domnul Dan și să recuperez și întârzierile domniei sale, pentru că a dovedit că nu cunoaște administrație și a dovedit că nu-i pasă de oameni, nu-i pasă de cetățeni”, a declarat Gabriela Firea la România TV.
Gabriela Firea nu visează la funcția de președinte. Locul perfect pentru ea este la cârma Capitalei
În ceea ce privește campania pentru prezidențiale, ministrul Familiei susține că sunt colegi în PSD mult mai pregătiți, care vor participa la o cursă internă, „pe sistem american”. Firea consideră că locul cel mai potrivit pentru ea este fotoliul de primar general și va lupta pentru a avea parte și de un al doilea mandat.
„Îi prețuiesc foarte mult pe români și am dovedit-o în foarte multe ocazii, și nu doar declarativ, și cred că menirea mea este de a rezolva probleme sistemice din Capitală. Este păcat că s-a întrerupt pur și simplu activitatea mea la primărie prin minciună și prin fraudă, prin multă manipulare, pentru că s-ar fi mers mult mai bine în această perioadă”, a mai susținut Gabriela Firea.