Gabriela Firea: Îmi vine să spun că, dacă Dragnea ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l

Gabriela Firea: Îmi vine să spun că, dacă Dragnea ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l

Gabriela Firea a declarat aseară la România TV, că nu are de gând să plece la alt partid, dar are o bănuială că va fi dată afară din PSD. Acest lucru n-o sperie şi, spune ea, că anul viitor ar putea candida ca independent la primărie.

Despre plecarea din PSD

“Eu nu plec la nicio formaţiune politică. Sunt membru PSD. Probabil că mă vor da afară, pentru că oamenii care vorbesc lucruri adevărate s-a văzut că nu prea sunt apreciaţi. Eu mai sper până în ultimul moment că totuşi şi colegii mei îşi vor da seama că domnul Dragnea face atât de mult rău nu doar ţării, cât şi partidului. PSD poate fi salvat pentru că are şi oamenii integri, are şi oameni serioşi, generoşi faţă de români, are oameni solidari cu problemele românilor, nu sunt doar oameni care vor să salveze propria situaţie şi propria piele. Nu sunt un traseist şi nu voi pleca la un alt partid”, a subliniat Firea aseară la România TV.

Va putea candida ca independent la Primăria Capitalei dacă Dragnea, va decide altceva în ceea ce o priveşte

Ne puteți urmări și pe Google News

“Dacă la anul, la Primăria Capitalei, tot domnul Dragnea va fi la conducerea PSD şi vor dori să aibă un alt candidat şi eu voi lua totuşi decizia să candidez, o pot face şi ca independent. Nu cred că trebuie să mă leg de cineva. Până la urmă domnul Dragnea m-a ales să fiu candidatul PSD pentru că eram singura dintre persoanele testate în sondaje care avea un procent mai mare decât partidul. Prin urmare era win-win, câştiga şi partidul, câştigăm şi eu, nu mi-a făcut o mare favoare”, a mai spus Firea.

Deşi este încă în refacere după operaţie luptă pentru bucureşteni, spunând: nu m-am gândit nicio secundă să-i părăsesc

“Nu am apucat să mă gândesc. Am fost în perioada sărbătorilor şi în spital şi acum sunt sub tratament şi sub regim alimentar, nu mi-am revenit încă suficient, dar sunt nevoită pur şi simplu să lupt pentru bucureşteni, să îi reprezintă până în ultima secundă cu cinste şi în primul rând să le spun adevărul, să nu se lase păcăliţi de minciunile transmise prin comunicate de presă. Nu m-am gândit nicio secundă să îi părăsesc pe bucureşteni, să plec de la Primăria Capitalei”, a subliniat Gabriela Firea.

Ea spune că ar fi dispusă să-l ”contracandideze” pe Dragnea cu scopul de a-l demasca:  "îmi vine să spun că, dacă un astfel de om ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l".

“Îmi vine de multe ori să spun că m-aş duce să îl contracandidez pe domnul Dragnea oriunde se va duce el, dar oriunde, numai să vadă că nu poate să meargă cu minciuna, cu manipularea şi cu răzbunarea până la capăt. Să vadă românii şi alt om faţă de personalitatea negativă a domnului Dragnea. Repet, am momente când îmi vine să spun că, dacă un astfel de om ar ajunge preşedintele ţării, ori plec din ţară, ori îl împiedic cu orice preţ să ajung acolo chiar şi contracandidându-l. O spun la supărare pentru că te duce domnul Dragnea şi într-o astfel de situaţie în care să te gândeşti la orice, pentru că este pur şi simplu un om care are o gândire malefică”, concluzionează Gabriela Firea.