Editura Evenimentul si Capital

Gabriela FIREA ZGUDUIE din nou SCAUNUL LIDERULUI. „DRAGNEA are o AGENDĂ PARALELĂ cu a PSD!” Primarul Capitalei îi CONTESTĂ acum inclusiv SUCCESUL la ALEGERILE din 2016

Autor: | | 8 Comentarii | 9669 Vizualizari


S-a spus că acest mod de a conduce partidul cu mână forte ne-a asigurat succesul în alegeri, dar s-a întrebat cineva dacă acest lucru ar fi fost posibil fără implicare și dăruirea noastră, a celorlalți lideri și militanți ai partidului? Iar dacă marile victorii electorale n-au folosit la punerea în practică a unor politici care să le facă oamenilor viața mai bună, ci doar i-au asigurat lui Liviu Dragnea accesul la resurse cu ajutorul cărora să-și consolideze poziția de lider absolut, atunci putem spune că au fost degeaba.

Dovada cea mai bună a faptului că am dreptate este modul în care Liviu Dragnea a înțeles să răspundă la acuzațiile pe care i le-am adus. În loc să creeze cadrul unei dezbateri deschise și principiale în partid, a găsit de cuviință să-i convoace la sediul central pe liderii de organizații, unul câte unul, sau în grupuri mici, după afinități și, sub pretextul unor discuții referitoare la organizarea referendumului, să încerce să-i intimideze sau, după caz, să-i fidelizeze, cu amenințări mai mult sau mai puțin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai puțin iluzorii. Doar din informațiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel puțin 30 de colegi!

Mulți dintre colegii sau votanții noștri văd în Liviu Dragnea simbolul luptei împotriva statului paralel și a președintelui Iohannis. Este o percepție pur subiectivă, pentru că faptele arată cu totul altceva. După alegerile din 2016, în ciuda multor măsuri bune, cu mare impact în rândul populației, PSD s-a prăbușit în sondaje ca intenție de vot, în timp ce toți adversarii noștri capitalizează această scădere, valul de ură împotriva PSD nu a fost niciodată atât de puternic, iar noi înfruntăm această realitate sub conducerea unui președinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cotă de încredere cu mult sub cea a partidului. În condițiile acestea, e limpede pentru oricine că bătăliile politice care ne așteaptă în 2019 sunt pierdute din start!

În mai puțin de 4 luni, Bucureștiul va deveni capitala Europei pentru jumătate de an, odată cu preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred că avem acum o ultimă șansă de a ne prezenta în fața opiniei publice din întreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil să susțină cu legitimitate interesele românilor”, a declarat Gabriela Firea

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate