Gabriela Firea, atac la Violeta Alexandru: „Bau-bau pentru copii”

Gabriela Firea, atac la Violeta Alexandru: „Bau-bau pentru copii”

Într-o postare personală pe pagina de Facebook, Gabriela Firea o atacă pe ministrul Violeta Alexandru, lăsând să se înțeleagă că din cauza ei va scădea natalitatea în România.

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a publicat marți pe pagina sa de Facebook o imagine cu două berze, care se anunță între ele că, din moment ce s-a amânat dublarea alocațiilor, ar fi mai bine să ducă înapoi copilul. În mod sugestiv, deasupra imaginii, primarul Capitalei a numit-o pe ministrul Muncii „Doamna Alexandru Bau, de la Muncă”: „Doamna Alexandru Bau, de la Muncă, ați devenit un bau-bau pentru copii și pensionari! În loc să vă luptați cu premierul și întâiul speculator finanțist al țării pentru banii necesari dublării alocațiilor și majorării pensiei minime și a punctului de pensie, vă ocupați cu monitorizarea titlurilor din presă și de proteste cu ligheanul. Nu pentru asta vă plătesc românii! Ci pentru a face viața oamenilor mai bună, prin măsuri coerente la guvernare. Ați adus austeritate pentru copii și seniori, dar nu și pentru sponsorii PNL! #PnlAusteritate #FaraMilaDeCopii #FaraMiladePensionari

https://www.facebook.com/gabifirea/photos/a.605512162844928/2918539664875488/?type=3&eid=ARAYA3Q9ehdwgdM1VGvJxqYXUvRlla-LWxKzhaxjjSCg9Ois3tyL8UErSU24tRMKoyxr05aVNqJKzE5h&__xts__%5B0%5D=68.ARDhm8JaKvZSgLqMtBFfw1IMC8W25VN0XVl0uUvcdNGHeY4ZraVaW0q4-gwV7ESdVTDAmuxQ4U6_41dm7tf6qREL0APEXwlU7FygeJKoFEpibUFHcxfgTKZqWZncdgIL-Pq95uYGdR0rGCNi0gTQmYM_HXRqCY9TwFwzimxviFnfjuHxNlwu-FgT3Qs__OisVAIXWdiFsBu-uNI14eFGtEu0g85YVZJ1n7X9NLXq--D9pUK4iZLJ9rW6s2XAukGRztiru21Nq6iRtQK7pYglUKuTU1K-01sT6lNdV1jk3FUb6dyQHjPwnSxQC_Tj-SSr3GheJYvU3sLc-svEPNxmxrhBpQ&__tn__=EHH-R

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Reamintim că, în urmă cu doar două zile, Firea a atenționat-o pe Alexandru, în direct într-o emisiune TV, o că „luna de miere s-a încheiat”și că ar trebui să ia măsuri clare de protejare a anumitor categorii defavorizate: „Doamna Alexandru ne dă numai vești proaste și pentru pensionari și pentru salariați și pentru anumite de categorii defavorizate. În plus este și o doamnă, care ar trebui să fie sensibilă în special la familie, familia cu mulți copii, familia monoparentală. Nu am văzut nicio măsură în această direcție. Ar trebui domnia sa să lupte mai mult în Guvern, cu premierul, să explice ministrului de Finanțe care sunt urgențele. A veni doar în fața presei și a transmite cetățenilor că nu sunt bani pentru pensii, pentru salarii, sprijin financiar pentru anumite categorii defavorizate nu înseamnă că îți faci datoria față de cetățeni. Sunt afectate milioane de persoane. Având în vedere că luna de miere s-a cam încheiat ar trebui să vină cu explicații mai tranșante și transparente în fața populației.