La doar câteva zile după ce a luat o gură de oxigen în problemele din justiție, Gabriel Oprea își pregătește revenirea pe scena politică sau cel puțin așa lasă de înțeles ultimele sale acțiuni.
Surse din vechiul UNPR citate de stiripesurse.ro au precizat că Oprea a început să bată țara la picior pentru a învia vechiul UNPR și încearcă să-i trezească din amorțire pe vechii camarazi de arme.
Înghițit de PMP, o parte a UNPR-ului a rămas mereu reticient la fuziune și au încercat pe mai multe căi să desfacă ”mariajul” cu partidul lui Traian Băsescu.
Această grupare era formată din oameni apropiați lui Gabriel Opera, dar fostul lider al UNPR a preferat să facă un mare pas în spate din cauza problemelor în justiție. Cu generalul întors în fruntea oștilor, cei din vechiul UNPR s-ar putea mobiliza mult mai puternic și i-ar putea întoarce și pe o parte dintre cei care acum sunt în armata lui Traian Băsescu.