Gabriel Oprea: Pensiile militare nu sunt speciale și nici privilegii

Pensiile militare nu sunt speciale şi nici privilegii, a declarat viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea.

"Am fost şi rămân un susţinător al intereselor legitime ale militarilor români, ale poliţiştilor, jandarmilor, pompierilor şi ale tuturor funcţionarilor cu statut special care lucrează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru români şi pentru România. În cazul acestor oameni nu este vorba de pensii speciale sau de privilegii, ci de recunoaşterea pe care societatea o datorează celor care îmbracă haina militară şi îşi slujesc ţara sub jurământ", a spus Oprea, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit acestuia, aşa se întâmplă în fiecare stat NATO iar România are obligaţia de a-şi trata militarii cu aceeaşi onoare şi recunoştinţă.

Oprea a menţionat că Legea pensiilor militare adoptată în Guvern este o măsură reparatorie şi necesară pentru cei care îşi dedică viaţa şi cariera domeniului securităţii naţionale.

"O carieră militară înseamnă foarte multe constrângeri şi privaţiuni, pe care alte profesii nu le au. Pentru cei care muncesc zeci de ani în acest sistem suntem obligaţi să asigurăm o pensie demnă. Pentru concretizarea acestui proiect de lege, am colaborat foarte bine cu şefii instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională", a explicat Oprea.

El a spus că la proiect au lucrat specialişti din aceste instituţii.

"Am lucrat, de asemenea, foarte bine, cu toate asociaţiile rezerviştilor şi militarilor în retragere, cu sindicatele din Poliţie şi Corpul Naţional al Poliţiştilor. Pe toţi i-am asigurat că nimeni nu va pierde drepturile câştigate. Iar acest lucru l-am introdus în noua lege", a afirmat Oprea.

Potrivit acestuia, şi în 2010 s-a bătut pentru ca pensiile militarilor să nu fie afectate de deciziile politice de atunci.

"Nu am să mă dezic niciodată de acest principiu, pentru că înainte de orice funcţie şi demnitate pe care am avut-o sau o voi avea în stat rămân un militar român şi sunt mândru de asta!", a adăugat vicepremierul Oprea.