Vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat că nu demisionează, precizând că, în cursul întâlnirii de la Cotroceni, din această seară, președintele Klaus Iohannis l-a sfătuit, într-adevăr, să ia în considerare această variantă, ca urmare a modului în care a fost gestionată comunicarea pe durata ultimelor zile.
"Sfatul transmis de președintele Klaus Iohannis poate fi pus în contextul opțiunilor exprimate frecvent de domnia sa în ceea ce privește culoarea politică a Guvernului. Cu toate acestea, consider că, indiferent de situație, oportunitatea unei demisii ține întotdeauna de adevăr și de lege. În acest moment, există o anchetă penală în curs și cel mai important lucru pentru mine, pentru colegii din Minister, pentru familia lui Bogdan Gigină este să se afle adevărul", a precizat Gabriel Oprea.
Vicepremierul precizează că o demisie la acest nivel de responsabilitate și, implicit, asumarea unei vinovății care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic și nici artificii mediatice.
"Într-un stat de drept, respectarea legii este mai importantă decât jocurile politice sau de imagine, iar eu voi respecta legea de fiecare dată. Așadar, în ceea ce mă privește, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat și, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului. L-am informat pe domnul Președinte, informez și opinia publică, cu privire la atitudinea mea, consecventă, de a asigura stabilitatea politică a guvernului din care fac parte, de a-mi păstra cuvântul dat", a susținut Gabriel Oprea.
Acesta l-a asigurat pe președintele Klaus Iohannis că relația instituțională va continua în parametri firești, că UNPR va continua să susțină proiectele Președintelui României privind securitatea națională, la fel cum va continua să susțină Guvernul condus de Victor Ponta.
"Dincolo de emoția publică, consider că oamenii de stat au obligația să dea curs în primul rând rațiunii și să se raporteze întotdeauna la lege", a conchis Oprea.