Şeful MAI a renunţat la funcţie ieri, după o întrevedere cu Traian Băsescu. Interimatul va fi asigurat de vicepremierul Dan Nica.
La o zi după ce PSD i-a retras sprijinul politic, Gabriel Oprea a demisionat din fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acuzat de colegi că este „pionul lui Băsescu“, el nu a renunţat la funcţie înainte de a mai avea o întrevedere cu şefului statului. Tot ieri, după demisia lui Oprea, Mircea Geoană i-a avansat premierului Emil Boc propunerea PSD pentru asigurarea interimatului: vicepremierul Dan Nica. Acesta va coordona MAI până la stabilirea unui înlocuitor. La rândul său, premierul a înaintat propunerea preşedintelui Băsescu, care a acceptat-o prompt. Dan Nica ar putea însă rămâne definitiv la MAI, potrivit unor surse din conducerea PSD, actualul vicepremier fiind susţinut de o parte a liderilor partidului pentru a ocupa portofoliul Administraţiei şi Internelor. Şefia MAI este vizată însă şi de baronul local de Teleorman Liviu Dragnea, care s-a agitat intens pentru a ocupa acest post. El are susţinerea câtorva lideri vocali ai social-democraţilor, printre care şi Marian Vanghelie. „Liviu Dragnea este o variantă pentru MAI. Din punctul de vedere al organizaţiei de Bucureşti, Liviu Dragnea va fi ministru al administraţiei şi internelor“, ne-a declarat Vanghelie.
Un alt nume vehiculat este cel al fostului ministru de interne din guvernul Năstase, Marian Săniuţă, susţinut de Ion Iliescu. „Ar putea fi o variantă pentru interne“, ne-a declarat Iliescu. Săniuţă spune însă că, deocamdată, nu a primit o astfel de propunere. Geoană ştie, dar nu spune Preşedintele PSD a evitat să se pronunţe asupra numelui înlocuitorului lui Oprea. „Avem propunerea pentru conducerea MAI, dar nu v-o spun deocamdată“, le-a declarat Geoană jurnaliştilor, în timp ce pleca spre o întrevedere cu liderii PDL. Reprezentanţii celor două partide urmau să se întâlnească ieriseară la guvern pentru a discuta despre problemele apărute în coaliţie.
Numele noului ministru al administraţiei şi internelor va fi decis, potrivit lui Geoană, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD care se va întruni „în câteva zile“. Întrebat despre posibilitatatea ca Liviu Dragnea să fie susţinut pentru nominalizarea la şefia MAI, Geoană a evitat un răspuns. „Nu am vrut să fiu ministru-marionetă“
Gabriel Oprea i-a trimis demisia premierului Boc prin curier chiar înainte de a şi-o anunţa public. Înainte de a face acest pas, susţin surse din PDL, Oprea a fost ieri la Palatul Cotroceni, unde a avut o întrevedere cu şeful statului. Se pare că varianta demisiei a fost aleasă pentru ca şeful statului să nu fie pus în situaţia delicată de a-l revoca, fiind ştiut faptul că preşedintele a impus regula că aprobă revocarea unui ministru doar dacă există un înlocuitor pentru el. Cum PSD nu-l avea pregătit, Băsescu ar fi fost pus în situaţia să amâne revocarea şi să creeze noi tensiuni în coaliţie. Deja ieri, mai mulţi lideri social-democraţi, printre care Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea şi Marian Vanghelie, au început să ameninţe cu retragerea din guvern dacă Oprea un este revocat. Astfel, după discuţia cu Băsescu, ministrul a ales să demisioneze.
Pentru acest gest el a convocat jurnaliştii la o declaraţie de presă solemnă. „Se pare că am deranjat. Pentru că nu am acceptat să intre în minister şi să ocupe funcţii importante oameni impuşi pe alte criterii decât competenţa“, a comentat Gabriel Oprea decizia retragerii sprijinului politic. „Am vrut să conduc ministerul, nu să fiu un ministru-marionetă“, s-a justificat el. Oprea a susţinut că a acţionat „corect şi legal“ în privinţa numirilor făcute. „De asemenea, faţă de partid consider că mi-am făcut datoria în mod exemplar“, a insistat fostul ministru. (A contribuit Andrei Udişteanu)
Citiţi şi: EDITORIALUL EVZ: O înfrângere cât o victorie pentru Băsescu
ULTIMA ZVÂCNIRE
Revoltă eşuată a social-democraţilor din Ilfov
Sancţionatul Gabriel Oprea şi-a comandat ieri un miting de susţinere în faţa sediului central al PSD. Aproximativ 300 de membri ai organizaţiei Ilfov conduse de el au fost mobilizaţi la sediul social-democraţilor din Kiseleff, pentru a scanda lozici de susţinere a ministrului sancţionat şi a reclama că decizia a fost nestatutară.
Grupul care a fost condus de Gigi Neţoiu a sperat că va pune presiune pe membrii conducerii PSD, care îşi programaseră o reuniune de lucru la acea oră.
Aflând de plan, liderii PSD s-au refugiat însă la Senat, în biroul preşedintelui Mircea Geoană, scăpând astfel de întâlnirea nedorită cu susţinătorii lui Oprea. După o oră de aşteptare în frig, protestatarii s-au împrăştiat.
Mitingul organizat de PSD Ilfov i-a iritat pe liderii partidului. Geoană i-a calificat pe protestatari drept „o masă de manevră“. La rândul său, Viorel Hrebenciuc a ameninţat organizaţia lui Oprea cu desfiinţarea. „Cred că va trebui să desfiinţăm şi organizaţia de Ilfov, să intre totul în ordine“, a răbufnit el. Marian Vanghelie le-a transmis protestatarilor conduşi de Gigi Neţoiu să-l considere pe Oprea exclus. „Dacă Oprea ţine atât de mult la Traian Băsescu, îi dorim succesuri, dar la PDL, nu la PSD“, a spus Vanghelie, ironizând o celebră greşeală de exprimare făcută de fiica preşedintelui. (Florin Ciornei)