Gabriel Oprea, la DNA

Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, s-a prezentat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind citat în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.

La intrarea în sediul DNA, Gabriel Oprea nu a făcut nicio declaraţie.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, pentru faptele ce fac obiectul respectivului dosar.

În acest dosar, procurorii arată că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractura craniană, leziuni care i-au cauzat decesul.

"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuinţa sa situata în cartierul Cotroceni", susţin procurorii.

Anchetatorii au reţinut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca acestea sa fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere.

"Lucrătorii respectivi funcţionau în cadrul compartimentului special din cadrul Brigăzii Rutiere a DGPMB care asigura însoţirea coloanelor oficiale. Au fost desemnaţi lucrători care aveau atribuţii exclusive de însoţire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei poliţişti pentru fiecare post (două schimburi şi o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziţia ministrului, aşteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinaţiei. Din analiza documentelor care atestă componenţa zilnică a misiunilor de însoţire şi deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere", au constatat procurorii, potrivit Agerpres.

DNA menţionează că numărul total al acestor misiuni este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioada pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă, conform prevederilor legale.