Vicepremierul Gabriel Oprea şi-a amintit de începuturile sale din politică. Oprea spune că în momentul când a ales să meargă pe acest drum, nimeni nu l-a luat în serios. Acum, este unul dintre cei mai puternici oameni politici din România.
“Acum vreo 15 ani, când am intrat în politică, râdeau de mine de se prăpădeau că mă țin de cuvânt. Au râs de mine, m-au luat de fraier și acuma am devenit un brand, da?”, a spus Gabriel Oprea, conform Digi24.ro.
În 2010, Oprea a decis să plece din PSD şi să înfiinţeze UNPR. Totuşi, partidul lui Gabriel Oprea rămâne un aliat al Partidului Social Democrat, dar şi al premierului Victor Ponta.
"Victor Ponta este prietenul meu, este aliatul meu. Rămânem în coaliție cu Victor Ponta primul ministru al României, nu? Lui Victor Ponta, în fața celorlalți miniștri, îi spun domnule prim-ministru. Când intră eu mă ridic în picioare. În intimitate îi spun Victoraș”, a mai spus Gabriel Oprea.
Puterea lui Gabriel Oprea în coaliţia de guvernare a crescut în ultima perioadă. Dovadă că liderul UNPR a fost invitat şi la şedinţele conducerii PSD. De asemenea, Oprea are un cuvânt greu şi în Guvern.Ultima decizia luată de Oprea a fost legată de Codul Fiscal.
“Nu știu dacă v-a spus Rovana Plumb treaba asta, că am rugat-o eu să spună treaba asta, că Victor Ponta prim-ministru al României trebuie să facă o declarație despre Codul fiscal. Doamna Rovana Plumb este de fapt liderul acestei coaliții”, a mai declarat Gabriel Oprea, conform sursei mai sus citate.