Biroul Permanent al Senatului a stabilit, luni, transmiterea dosarului prin care DNA cere începerea urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea la Comisia juridică, anunță News.ro. Fostul vicepremier şi ministru de Interne este acuzat de ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Urmează că Gabriel Oprea să-şi studieze dosarul pe tot parcursul săptămânii, iar audierea acestuia să aibă loc săptămâna viitoare. va avea loc săptămâna viitoare. Votul decisiv în plenul Senatului, în cazul lui Oprea, va fi dat peste două săptămâni, adică undeva pe 18-19 septembrie.
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Potrivit DNA, din probele administrate au reieşit indicii rezonabile cu privire la săvârşirea unei noi infracţiuni faţă de cele pentru care se efectua deja urmărirea penală.
Procurorii au arătat că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", a explicat DNA.
Anchetatorii au reţinut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca acestea să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere.