Gabriel Cotabiţă a fost EXTERNAT. Ce va face artistul în continuare

Gabriel Cotabiţă a fost EXTERNAT. Ce va face artistul în continuare

Gabriel Cotabiţă a fost externat, joi, de la Spitalul Elias din Capitală. Starea cântăreţului este ameliorată, iar acesta va continua tratamentul de recuperare în ambulatoriu.

"Starea la externare este ameliorată. Din punct de vedere cardiologic, Gabriel Cotabiţă este purtător de defibrilator automat, pentru prevenirea recurenţei aritmiilor severe. Psihic şi neurologic are un status net ameliorat faţă de internare", a spus directorul medical al Spitalul Clinic de Urgenţă Elias, Dana Safta, pentru Mediafax.

Gabriel Cotabiţă va continua recuperarea în ambulatoriu şi se va prezenta, periodic, la controale medicale sau ori de câte ori este nevoie, a mai spus doctorul Dana Safta.

Aceasta a precizat că artistul a beneficiat de asistenţă medicală gratuită.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Pacientul a beneficiat de asistenţă medicală complet gratuită, asigurată prin sistemul public de sănătate", a spus Dana Safta.

Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca în 8 mai, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.

 Cotabiţă a fost transferat, pe 16 iunie, la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare.