Gabi Tamaș a reacționat după despărțirea cu scandal de gruparea Petrolul Ploiești. Fundașul central s-a adresat organelor legale și a făcut plângere împotriva antrenorului Nicolae Constantin.
Gabi Tamaș (38 de ani), fost internațional român, a plecat după un mare scandal de la Petrolul Ploiești. Jucătorul a fost înregistrat aducând injurii suporterilor, iar antrenorul Nicolae Constantin a făcut publice acea discuție picantă. În consecință, Tamaș a reacționat și a formulat o plângere penală împotriva tehnicianului „lupilor”.
Mișcarea pe care a făcut-o Gabi Tamaș după scandalul de la Petrolul Ploiești
„Confirm că am făcut plângere penală, am mare încredere în autorități. Cine greșește trebuie să plătească”, a anunțat Gabi Tamaș conform sport.ro.
Acuzația este legată de faptul că înregistrarea a fost dată publicității fără acordul său, iar autoritățile urmează acum să se ocupe de această situația, care se poate aplana numai în cazul unei reconcilieri a celor doi sau a unei înțelegeri de comun acord de a lăsa în spate incidentul. Rămas fără echipă, fostul internațional român se pregătește cu FC Brașov, gruparea din orașul natal, care evoluează în liga a II-a. Tamaș ar putea să ajungă la o înțelegere cu „stegarii”.
„Hai să spun, dacă vrei să spunem pe românește... Că am dezamăgit suporterii... Eu vreau să câștig. Eu, ca fotbalist, vreau să câștig, pentru că așa câștig bani. Lăsați-mă, frate, că toată lumea... La Petrolul câștig suporterii. Dar cine sunt suporterii ăștia, mă?
Mă, cine sunt suporterii ăștia? Nu înțeleg românește. Sunt 50.000? Aduc 100.000 de prieteni și îi acopăr. M-au disperat suporterii ăștia. Toată lumea numai de suporterii...
Nu e prima dată când am spus. Am chemat de fiecare dată galeriile astea. Sunt 3 galerii, 3 șefii de la galerie, i-am chemat și le-am spus. Eu joc fotbal pentru galerie?”, spunea Gabi Tamaș în discuția privată, care a pus paie pe foc.
Cum se apăra fundașul central
„Referitor la înregistrare, nu știu cine m-a înregistrat și de ce, am vorbit despre fotbal, despre înfrângere și, fiind nervos, am și înjurat.
Cine mă cunoaște știe că mai înjur la nervi și sunt mai recalcitrant după o înfrângere”, spunea fotbalistul, ulterior, conform ziarulincomod.ro.