Gabriela Firea a oferit numeroare detalii incredibile despre zilele care au urmat după ce a devenit primarul general al Capitalei, ea spunând că a fost urmărită în trafic și a primit mesaje de amenințare.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost prezentă în platoul unei televiziuni de știri, acolo unde a vorbit despre mai multe subiecte, printre care și faptul în ultimul timp ar fi primit mai mult mail-uri sau mesaje de amenințare. De asemenea, ea susține că a fost urmărită în trafic, iar telefoanele îi sunt ascultate.
”Situația nu este una confortabilă. Sunt datoare să fac anumite clarificări, pentru că cetățenii au dreptul să știe ce se întâmplă la vârful politicii. Declarațiile mele, dar mai ales faptele mele au derajat grupuri de interese care aveau afaceri mari la nivelul Primăriei Capitalei.
Am constatat că de câte ori solicitam informații despre un contract în derulare, imediat la câteva zile simțeam mașini care mă urmăreau în trafic, am primit amenințări pe mail, pe rețele de socializare, pe contul privat.
Acum circa două săptămâni am avut o surpriză. Am avut o conversație telefonică cu o colegă de partid. Această conversație s-a întrerupt, iar la un moment dat am auzit conversația mea cu colega de partid în reluare. Era de la început, de la ”bună, Gabi” și așa mai departe. Eu nu am nicio problemă dacă instituțiile statului îmi monitorizează discuțiile mele sau ale deputatului respectiv, pentru că poate unii oameni doresc să știe care sunt activitățile mele, ce fac, pentru că ar putea dori să mă compromită.
Am primit anumite mail-uri în care mi s-a explicat că s-au cheltuit milioane de către anumite firme pentru ca eu să nu ajung primar general. Știți bine că a fost o campanie foarte murdară, din partea celor doi contracandidați de la USR și PNL. Acești oameni de afaceri doreau să se mențină Capitala sub controlul lor. De asemenea, nu este o noutate, trăim cu acest lucru în fiecare zi, care vin și îi spun soțului meu că nu au cu ce să mă prindă, pentru că sunt prea proaspătă și am fost atentă ce am semnat, dar se încearcă prinderea soțului. Se pun presiuni, oamenii sunt întrebați dacă au ceva despre Pandele. Se încearcă lovirea mea și dacă nu o pot face direct, încearcă prin familie. Sunt îngrijorați pentru că Gabriela Firea a crescut foarte mult în sondaje, este unul dintre oamenii politici cu mare credibilitate”, a declarat Gabriela Firea la România TV.