Monarhul de la Teheran a ambiționat să demonstreze lumii întregi că Marea Persie, care cucerise în momentele ei de maximă expansiune, trei sferturi din pământul cunoscut, nu a murit și că gloria unui Darius sau Xerxes nu a apus.

Așa că, în 1971, Șahul a plănuit un spectacol unic, care, vreme de trei zile (13-16 octombrie), să țină lumea întreagă cu sufletul la gură. La serbare trebuia să participe toți liderii planetei, președinți, regi și prinți.

Ideea aniversării a două milenii și jumătate de la înființarea Imperiului Persan i se prezentase lui Reza Pahlavi (pe atunci un „simplu” Șah) la începutul anilor 1960. Acesta a fost încântat și a acceptat ca uriașa petrecere să fie organizată pe locul vechilor ruine ale legendarului Persepolis, înființat de Împăratul Darius.

Însă abia la jumătatea anului 1970 au început pregătirile concrete. A fost proiectat un întreg oraș din corturi, dotate cu tot confortul, într-o oază artificială.

„Locul era plin de șerpi și scorpioni”, își amintește Abdulreza Ansari, unul dintre membrii proeminenți ai comitetului de organizare. Așa că o suprafață cu un diametru de 50 de kilometri a fost intens stropită cu substanțe chimice, pentru a stârpi orice formă de viață.

În loc, au fost aduși 15.000 de copaci de la Versailles și 50.000 de păsări cântâtoare, pentru a-i popula. Aproape toate s-au prăpădit, după câteva zile, lipsite de apă, în mijlocul deșertului.


Nici un detaliu nu trebuia neglijat. Reprezentatul Curții Imperiale i-a avertizat pe cei care se ocupau de organizare:

„Dacă nu terminați la timp, vă împușc pe toți!”

A fost construită o autostradă special pentru a transporta oaspeții de la aeroportul din Shiraz. Cortegiul a numărat peste 250 de limuzine Mercedes roșii.

Cum arată realizatorii documentarului, cu banii pentru această petrecere se putea organiza o Olimpiadă – 1,5 miliarde de lire sterline.

Demonstrația de lux și cheltuielile au fost de-a dreptul sfidătoare. În fiecare dintre cele trei zile ale petrecerii, câte un uriaș bloc de gheață era adus de elicoptere pe deasupra deșertului, pentru a umple frapierele pentru vinuri albe și șampanie.

Pentru a realiza un film al evenimentului, a fost adusă o echipă completă de la Hollywood. Naratorul filmului a fost angajat nimeni altul decât Orson Welles.

Spațiile de locuit erau corturi doar ca aparență, pentru a păstra „specificul local”. În realitate, era vorba de adevărate case, cu structuri de rezistență, ridicate în jurul câte unei fântâni interioare, și înconjurate de grădini luxuriante.

Restaurantul „Maxim’s” din Paris, probabil cel mai celebru din lume, a fost angajat pentru a crea meniul, care includea, de pildă „miel à la française cu trufe, servit cu un cap de batal”, ouă de prepeliță umplute cu caviar sau „Păun imperial înconjurat de Curtea sa” (curtea era reprezentată de sute de potârnichi umplute cu foie gras).

180 de chelneri au fost aduși de la cele mai selecte hoteluri din St. Moritz. Uniformele lor au fost create de Lanvin.

Sala Banchetului era un „cort” de 68 de metri pe 24. Festinul, la care au participat 600 de invitați, a durat cinci ore și jumătate și a fost înregistrat în Guiness Book drept cel mai mare și luxos banchet din istoria lumii. Legendarul ospăț al lui Baltazar, când Cirus se afla cu oastea la porțile Babilonului, fusese depășit. Mane, Tekel, Fares.

Pe lista de invitați, așa cum am arătat, erau toate somitățile lumii. Mai ușor este să-i pomenim pe cei care nu au fost prezenți: regina Elisabeta a Marii Britanii, care s-a arătat foarte critică față de dezmățul petrecerii. Curtea Londrei a fost în schimb reprezentată de Prințul Philip și Prințesa Ann. Nici Richard Nixon și Georges Pompidou nu au venit.

Evident, nu putea lipsi Nicolae Ceaușescu, împreună cu Elena.

Însă tot acest fast deșănțat, rupt de toate realitățile lumii arabe, avea să aibă un efect neașteptat: a fost catalizatorul unei revoluții politice care continuă și astăzi să facă ravagii în Orientul Mijlociu.

Festinul cu caviar, păuni și vin Chateau Lafitte din 1945, în corturi cu aer condiționat din mijlocul deșertului, va trezi mari nemulțumiri și va da apă la moară oponenților șahului, prea sigur de sprijinul asigurat de Washington, pentru a se sinchisi de uneltirile unor „desculți” din triburile de printre dune. Sau de agitatul mullah, intitulat Ayatollahul Khomeini, aflat în exil, care, potrivit unui documentar BBC, difuzat în acest weekend, a numit petrecerea „rușinoasă”, iar pe oaspeți „trădători” și „vulturi”.

Khomeini a tunat:

„Să știe toată lumea că această petrecere nu are nimic de-a face cu nobilul popor musulman din Iran. Toți cei care au participat sunt trădători ai Islamului și ai poporului iranian.”

 Khmomeini i-a îndemnat pe iranienii flămânzi să se ridice împotriva regimului sfidător al șahului. Ceea ce aceștia au și făcut în curând. Opt ani mai târziu, „Regele Regilor” a fost alungat, iar țara sa condamnată la decenii de mizerie sub cumplita islamo-crație a lui Khomeini.

Ironia sorții: un eveniment care fusese gândit să consolideze Tronul Șahului va sta la originea dărâmării sale. Astăzi, când islamismul face ravagii în întreaga lume, se poate spune că păunul umplut de la Persepolis le-a rămas multora în gât.

Te-ar putea interesa și: