FURTUNA a BLOCAT DRUMURI și căi ferate. Stare de URGENȚĂ în 11 județe. 160 de localități FĂRĂ CURENT ELECTRIC

FURTUNA a BLOCAT DRUMURI și căi ferate. Stare de URGENȚĂ în 11 județe. 160 de localități FĂRĂ CURENT ELECTRIC

Furtuna care s-a abătut asupra României a blocat circulația pe drumuri și pe căi ferate în nouă județe. Este situație de urgență în 11 județe, iar 160 de localități nu au curent electric. Drumurile pe care se circulă în condiții de iarnă.

Furtuna a provocat blocarea drumurilor și a căilor ferate în nouă județe, în ultimele 24 de ore, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În acest moment, nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația întreruptă, însă în 11 județe se circulă, în continuare, în condiții de iarnă – Argeș, Brașov, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Prahova, Neamț, Vrancea și Vâlcea.

De asemenea, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Argeș, Cluj, Caraș-Severin, Brașov, Buzău, Bacău, Galați, Neamț și Prahova, aflate sub avertizări și atenționări de fenomene hidrometeorologice periculoase, au fost activate grupele operative, iar la sediile primăriilor din județele aflate sub avertizare meteorologică sau hidrologică Cod Portocaliu a fost instituit serviciul de permanență.

Traficul este restricționat sau se desfășoară îngreunat din cauza copacilor sau a stâlpilor căzuți pe drumuri din județele Sălaj (DJ108 – spre localitatea Trăsnea, DJ109) și Suceava (DN17A). 

Ne puteți urmări și pe Google News

Situații similare s-au înregistrat în județele Brașov (DN1A, DN1, DN73A), Cluj (DN75, DN1F, DJ107R, DJ107N),  Sibiu (DJ 106D), Harghita (DN15, DN57B, DN 13B, DD 12C, DJ107N), Prahova (DN1A, între Măneciu și Cheia), Sălaj (DJ109), în fiecare caz intervenindu-se pentru reluarea circulației rutiere.

De asemenea, tot din cauza arborilor căzuți, circulația feroviară a fost blocată pe trei magistrale în județele Brașov, Hunedoara și Buzău.

În același interval de timp, s-a acționat cu 20 de echipe în 11 județe (AB, AG, BV, DJ, GJ, MS, MH, OT, SB, VL, TR) pentru repunerea sub tensiune a rețelelor de alimentare cu energie electrică.

În această dimineață, erau probleme cu alimentarea cu energie electrică în 160 de localități din patru județe (Bacău, Sălaj, Prahova și Vrancea), echipele de intervenție acționând pentru remedierea situației.

MAI transmite că, în ultimele 24 de ore, a intervenit în sprijinul populației și al autorităților locale din zonele unde s-au manifestat fenomene meteo nefavorabile. În cursul zilei de ieri, pentru siguranța traficului rutier și a comunităților, Poliția Română a acționat cu 10.895 de polițiști și 5.722 de autospeciale. Structurile pentru situații de urgență (ISU) au intervenit pentru înlăturarea copacilor căzuți pe arterele rutiere și pentru degajarea apei acumulate în unele gospodării din județul Dâmbovița.

La nivel național, acționează în prezent peste 1.400 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (922 polițiști, 187 pompieri și 305 jandarmi) cu 591 mijloace tehnice, în cooperare cu personal din cadrul autorităților publice locale și CNAIR (95 angajați și 36 mijloace auto).

Situația din teren este în continuare monitorizată și coordonată prin Centrul Național de Conducere Integrată al M.A.I., completat cu grupa operativă a I.G.S.U. și reprezentanți din cadrul Ministerului Transporturilor și Ministerului Energiei, fiind în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.