Furia îţi îmbolnăveşte inima

Studii rapide.

Întrebare. Este posibil ca persoanele care se enervează mai des să aibă un risc mai ridicat să sufere de probleme de inimă şi tensiune? Studiul a monitorizat 2.334 bărbaţi şi femei, cu vârste între 45 şi 64 de ani, fără probleme cu inima şi care aveau o tensiune la limita superioară a valorii normale. De-a lungul unei perioade de patru până la opt ani, conducătorii studiului au măsurat nivelul stresului, al furiei şi al sentimentului de ostilitate cu ajutorul unor scale.

Bărbaţii cu o rată ridicată a furiei, care se enervau mai repede, mai intens şi „ţineau ură“ o perioadă mai lungă de timp, aveau un risc de 1,7 ori mai mare de a se îmbolnăvi de hipertensiune decât cei cu scoruri mult mai mici. Mai mult, aceştia erau în pericol de a face boli de inimă de două ori mai mult decât ceilalţi participanţ i la studiu.

Pe de altă parte, furia se pare că nu influenţa cu nimic apariţia afecţiunilor cardiovasculare la femei. În schimb, stresul se pare că afectează atât bărbaţii, cât şi femeile. Chiar dacă nu duce la apariţia hipertensiunii, creşte în timp de 1,7 ori riscul de a suferi de afecţiuni ale inimii.

Cine ar putea beneficia de acest studiu. Bărbaţ ii şi femeile de vârstă mijlocie. În România, în jur de 40% dintre adulţi suferă de hipertensiune.