Furaţi pe internet la biletele de avion

Un european din trei care îşi rezervă on-line bilete de avion este înşelat de operatori. Majoritatea companiilor aeriene luate în vizor de Comisia Europeană activează şi în România.

O anchetă a Comisiei Europene privind aproape 400 de site-uri ale companiilor aeriene, ale agenţiilor de turism sau tur-operatorilor demonstrează că o treime dintre europeni sunt furaţi sau în- şelaţi atunci când îşi rezervă un bilet de avion pe internet.

Companiile aeriene avertizate şi chiar amendate de Comisia Europeană sunt unele dintre cele mai mari de pe piaţa europeană, operatori ce efectuează zboruri şi în România. Printre aceştia se numără Ryanair şi Austrian Airlines. Ancheta, desfăşurată de CE în ultimele luni, a avut în vedere site-uri din 15 ţări europene, România nefăcând parte dintre acestea.

Oficialii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) susţin că probleme mari sunt şi la site-urile din România care sunt „croite“ în cea mai mare parte după modelele aplicate în alte ţări. „Importanţa acestui tip de comerţ constituie un motiv suficient pentru ca ANPC să dispună desfă- şurarea, în cursul acestui an, a unui control al site-urilor româneşti care pun la dispoziţia călătorilor bilete pentru cursele interne şi internaţionale“, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Taxe „uitate“

Principalele metode prin care companiile aeriene sau agenţiile de turism îşi înşală clienţii sunt afişarea unor preţuri eronate pe siteuri, preţuri care nu includ taxe de aeroport sau taxe de rezervare sau a unor reclame şi oferte pentru care nu se specifică termenele.

Reprezentanţii companiilor aeriene din România susţin că încearcă să se pună la punct cu cerinţele Uniunii Europene. „Noi afişăm pe site preţuri care includ taxele“, ne-a declarat Andreas Engel, purtă tor de cuvânt al Ryanair.

Potrivit CE, peste 50% dintre site-urile care vând bilete de avion la care Comisia Europeană a identificat nereguli în special la nivelul preţurilor, al termenilor contractuali şi al condiţiilor impuse au corectat în ultimele luni deficienţele, iar celelalte riscă să fie suspendate în cazul în care nu se conformează cu normele privind protecţia consumatorilor. „Mesajul meu este clar, acţionaţi acum sau o vom face noi. Avem nevoie de dovezi credibile privind îmbunătăţirea situaţiei, pentru a clarifica practicile de vânzări şi marketing din sector“, a avertizat comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Meglena Kuneva. În România, peste 30% din biletele de avion sunt rezervate electronic

MĂSURĂ

Obligaţi să umble la tarife

Ancheta demarată de Comisia Europeană privind neregulile la rezervarea biletelor de avion nu este prima încercare în acest sens. În urmă cu câteva luni, autoritatea britanică care supraveghează comerţul a obligat 13 companii mari să-şi modifice site-urile astfel încât să afişeze preţuri corecte. Printre aceste companii se numără Ryanair, Wizz Air, Sky Europe şi easyJet, companii care şi-au modificat, în consecinţă, şi site-urile româneşti. Companiile aeriene depind de vânzările de bilete pe internet, mai ales că peste 700 de milioane de pasageri folosesc anual metoda rezervării on-line în întreaga lume. Ryanair şi easyJet sunt cei mai mari operatori low cost de pe piaţa europeană. Dintre cele 79 de site-uri investigate de Comisia Europeană pentru probleme legate de preţuri, 56% aparţin unor companii de transport aerian, 34% sunt ale unor agenţii de turism şi opt sunt alte tipuri de pagini de internet.