Funeriu îi provoacă pe Barna și Cioloș! Scandalul de corupție de la Bruxelles și prietenia cu Macron

Funeriu îi provoacă pe Barna și Cioloș! Scandalul de corupție de la Bruxelles și prietenia cu Macron

Fostul ministru a Educației Daniel Funeriu le-a adresat liderilor USR-PLUS provocarea de a demonstra că susțin „Fără Penali” și la Bruxelles.

Provocarea vine în contextul în care franțuzoaica propusă comisar pentru Piața Internă de Ursula von der Leyen este implicată într-un dosar de corupție similar cu cel care l-a dus pe fostul lider PSD Liviu Dragnea după gratii. Sylvie Goulard este în atenția poliției judiciare franceze într-un dosar de angajări fictive.

Ea este acuzată că i-a plătit Stephane Therou asistentului său salariul, chiar dacă acesta nu a muncit. Dar, în timp ce în Franța ancheta este în plină desfășurare, în Parlamentul European ancheta referitoare la Goulard a fost închisă la 30 august. Parlamentul European a transmis prin purtătoarea de cuvânt că a fost vorba doar nereguli administrative „minore, nesistematice şi neintenţionate” din partea eurodeputatei.

În acest context, Daniel Funeriu le cere liderilor USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, să-și demonstreze consecvența anticorupție votând contra politicienei susținute de prietenul lor politic, președintele Franței Emmanuel Macron, și denunțând ceea ce pare să fie ipocrizie sau dublu standard.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Domnule Cioloș, domnule Barna: veți vota pro sau contra compatrioatei mele, Mme Sylvie Goulard? Dacă da, cum veți împăca chestia asta cu excelenta inițiativă "Fără Penali"?”, întreabă fostul ministru Daniel Funeriu, care este cetățean francez.

„Accept, strict pe temă, și răspuns de la dl. deputat european Tudorache. Care, dacă se exprimă pe subiect, sigur va fi preluat înainte de formularea răspunsului de ziare punct com”, mai spune Funeriu pe Facebook.

„Întrebare suplimentară pentru domnul Dan Barna: sunteți sigur că Parlamentul European nu (mai) e foarte bine informat referitor la aspecte legate de anticorupția din România? Că atâta timp cât Monica Macovei era acolo eu știu că era perfect informat. Oups, am uitat... Monica nu e omnou. E doar Om”, mai spune fostul titular al portofoliului Educației.

Iar într-un post-scriputm, Funeriu spune: „dl. Cioloș, dl. Barna, vă dau și o soluție pentru a vă rezolva conflictul de loialitate între slujirea agendei lui Macron și slujirea principiilor: dacă loialitatea față de principii este înaintea loialității față de Macron, anunțați public că nu o votați pe "penala" Goulard. Dacă loialitatea voastră față de Macron bate loialitatea față de principii, atunci măcar cereți ca LCK să fie numită înaintea votului. Măcar să obțină și România ceva de pe urma renunțării voastre la principii”.

Mihaela Miroiu, dacă tot am reluat dialogul, în calitatea ta de busolă morală indiscutabilă și gardianul templului integrității din PLUS, îți solicit o poziție pe subiect. 

PPS: ia să vedem, Nadina Ioana Dogioiu și colegii de la ziare punct com, e suficient de importantă chestiunea și lipsită de nombrilism întrebarea ca să o preluați, sau noh... independența editorială bate interesul public?”, își încheie Daniel Funeriu provocatoarea postare.