Fundaţia „Ringier“ a cumpărat paturi pentru bătrâni

Fundaţia „Ringier“ a lansat ieri primul său program prin care doreşte să se implice în ajutorarea persoanelor cu probleme.

Acţiunea vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale pacienţilor de la Centrul medico-social „Sf. Luca“, în majoritate bătrâni. La lansare a participat şi Marius Hagger, managerul general al Ringier România şi preşedintele fundaţiei.

„Astăzi, mi-am asumat şi un angajament emoţional şi sper să putem să ne ducem planurile mai departe şi să ne implicăm şi în alte activităţi asemănătoare atât în susţinerea Centrului, cât şi a altor programe destinate comunităţii“, a spus Marius Hagger.

Fundaţia „Ringier“ a înlocuit 40 din paturile centrului, împreună cu toate accesoriile necesare, şi le-a oferit cadouri celor 80 de persoane care sunt internate aici. Investiţia a fost de 25.000 euro. În aceeaşi zi, toţi bătrânii s-au bucurat de o după-amiază petrecută la un restaurant situat într-un parc al Capitalei, unde au luat masa de prânz. Un moment special a fost recitalul susţinut de Irina Loghin, care nu a acceptat să primească vreo plată.