Fundația patronată de Prințul Charles derulează un proiect de pastrare a lemnului pictat în Sibiu și Brașov

Fundația patronată de Prințul Charles derulează un proiect de pastrare a lemnului pictat în Sibiu și Brașov

Proiectul derulat de Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET) are loc în judeţele Sibiu şi Braşov, iar două obiecte restaurate vor fi incluse în circuitul expoziţional.

"Obiectivul general al proiectului este creşterea gradului de educaţie culturală a publicului din România şi străinătate cu privire la valoarea şi modul de conservare şi păstrare a obiectelor de patrimoniu din lemn pictat. Proiectul va urmări dezvoltarea cunoştinţelor şi interesului a 30 de elevi din şcolile partenere şi a circa o sută de locuitori din comunele Buneşti şi Laslea faţă de identificarea şi păstrarea în condiţii optime a obiectelor tradiţionale din lemn pictat, includerea în circuitul expoziţional a două obiecte restaurate şi crearea de materiale multimedia care prezintă modalităţi concrete de educaţie culturală, identificare, restaurare, conservare şi utilizare in-situ a obiectelor din lemn pictat", se arată în comunicatul fundației.

Astfel, 30 de elevi din clasele gimnaziale vor fi implicaţi în diverse activităţi de educaţie non-formală, cu scopul de a le trezi interesul faţă de valorile autentice ale patrimoniului cultural material existent în satele lor și de a contribui la conştientizarea importanţei conservării şi salvării pieselor de mobilier pictat.

Activitățile vor cuprinde restaurarea a două piese de mobilier pictat, inventarierea obiectelor de lemn pictat în satele din comunele Buneşti şi Laslea, întocmirea unei bazei de date a obiectelor de lemn pictat, un atelier de pictură pe lemn, o vizită de studiu la Muzeul Astra din Sibiu, dar şi crearea şi postarea on-line a unor materiale multimedia de informare şi promovare a tradiţiilor de pictură pe lemn.

Ne puteți urmări și pe Google News