Funcţionarii publici intră mâine în grevă

Aproximativ 65.000 de funcţionari publici vor intra, mâine, într-o grevă japoneză de două ore.

Principalele nemulţumiri sunt legate de avansarea funcţionarilor şi a personalului contractual şi de elaborarea legii salarizării, a declarat  preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.

Potrivit lui Marica, funcţionarii care vor protesta mâine vor fi angajaţi ai Caselor de Pensii, ai Inspecţiei Muncii, ai Gărzii de Mediu, personalul din prefecturi, consilii judeţene, din finanţe şi din administraţia publică locală, care, în intervalul 8.30 şi 10.30, vor purta o banderolă albă pe braţ.

Revendicările funcţionarilor sunt elaborarea în regim de urgenţă a hotărârii de Guvern privind avansarea funcţionarilor şi a personalului contractual, cu care Executivul este în întârziere de zece luni.

(16:55)