Funcționari de stat, implicați în contrabandă cu țigări și alcool

tigari contrabanda

Doi înalți funcționari de stat, implicați în contrabandă cu țigări și alcool, au fost reținuți preventiv pentru 30 de zile.

Este vorba depre un fost șef de direcție din Inspectoratului Național de Investigații (INI) Sud și despre un inspector din Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), acuzați de contrabandă.

Funcționari de stat, arestați pentru contrabandă

Cei doi sunt suspectați că fac parte dintr-un grup de crimă organizată, vizat de o anchetă privind contrabanda. Mai precis, ar fi vorba despre două milioane de țigări și circa jumătate de tonă de alcool etilic. Aceștia sunt cercetați de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

Cei doi funcționari de stat au primit 30 de zile de arest preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

PCCOCS anunță că cercetarea penală pentru contrabandă continuă și că până la finalizarea acesteia cei doi învinuiți beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În cursul zile de 24 decembrie, PCCOCS a anunțat că anchetatorii au ridicat aproape două milioane de țigări și circa jumătate de tonă de alcool etilic. Cei doi funcționari ai statului au fost reținuți sâmbătă, după o urmărire rutieră îndelungată desfășurată pe traseul Leova-Cahul.

Urmărire și violență

Microbuzul cu care transportau marfa de contrabandă a fost oprit de un echipaj al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).

Acestora, șoferul microbuzului le-a spus că și el este ofițer INSP și a refuzat să deschidă portbagajul. În ciuda insistențelor echipajului care l-a oprit, șoferul nu s-a conformat, și a pornit mașina încercând să fugă.

Echipajul INSP a pornit imediat în urmărirea microbuzului în care se bănuia că se află marfa de contrabandă.

În incident a fost implicat și fostul șef de la INI Sud, într-o mașină care însoțea microbuzul. Acesta a încercat să împiedice echipajul INSP să-l rețină pe complicele său. Iar după o oră de urmărire în trafic, fostul șef regional al INI a accidentat mașina echipajului INSP, care a derapat și a ieșit de pe șosea.

Ulterior au ajuns la locul incidentului alte echipaje ale INSP, iar acestea l-au reținut atât pe fostul șef regional al INI, cât și pe șoferul microbuzului cu marfă de contrabandă, lângă Comrat.

Contrabandă de milioane

Din microbuz condus de inspectorul INSP au fost ridicate 1,2 milioane de țigări, ascunse în cutii goale de banane.

Cei doi funcționari ai statului au fost audiați de PCCOCS, care a făcut ulterior și percheziții și la un depozit al grupului infracțional de contrabandă, de unde au fost ridicate și circa 500 de litri de alcool etilic și alte 700.000 de țigări, potrivit jurnal.md.