Funcţionar de primărie, hoţ de fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Piteşti l-au trimis în judecată pe Ion Cristea Cristescu, funcţionar în cadrul Primăriei municipiului Curtea de Argeş, după ce a obţinut prin fals fonduri europene.

În perioada 2007 - 2009, Cristescu a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Argeş trei cereri prin care a solicitat subvenţii acordate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). În toate aceste cereri, Cristescu a menţionat date false, în sensul că a solicitat subvenţii pentru suprafeţe agricole mai mari decât cele pe care le utiliza în mod legal în baza unor contracte de arendă. Contract falsificat În susţinerea acestor cereri, funcţionarul a prezentat APIA un contract de arendă încheiat cu Primăria municipiului Curtea de Argeş pe care l-a falsificat, în sensul că a menţionat o suprafaţă de teren mai mare decât cea care făcea obiectul arendării. În aceast mod, Cristescu a obţinut pe nedrept 859.813,03 de lei (echivalentul a aproximativ 229.130 de euro) reprezentând fonduri FEGA, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au pus sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând lui Cristescu. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Curtea de Argeş.