Evenimentul Zilei > Monden > Fulgy încearcă să scape de demoni! Fiul Clejanilor și-a luat instructor personal pentru asta
Fulgy încearcă să scape de demoni! Fiul Clejanilor și-a luat instructor personal pentru asta

Fulgy încearcă să scape de demoni! Fiul Clejanilor și-a luat instructor personal pentru asta

Fulgy se axează în această perioadă spre sport și face mișcare la sală, sub îndrumarea unui instructor, pentru a scăpa de problemele de dependență.

Fulgy încearcă să se restarteze, după o perioadă critică în care a avut probleme cu consumul de droguri, dar și cu dependența dată de jocurile de noroc. Tânărul a ieșit din anonimat în ultima vreme din cauza comportamentului deviant și a scandalurilor pe care le-a creat mai ales în propria familie.

Fulgy s-a apucat să facă sport pentru a scăpa de problemele de dependență

Acum, Fulgy încearcă să revină pe linia de plutire și s-a apucat să facă mișcare. El a fost filmat într-o sală de sport în timp ce făcea exerciții sub îndrumarea unui instructor. El a vorbit despre importanța pe care o are sportul, mai ales pentru el, care s-a confruntat cu atâtea probleme în ultima vreme.

„Îndemn pe absolut toată lumea să facă sport, pentru că te scoate din depresie, anxietate sau orice problemă ai. Sportul este leac pentru orice problemă. Înainte nu înţelegeam ce înseamnă sportul, dar, parcurgând paşii ăştia frumoşi, mi-am dat seama că pentru o viaţă sănătoasă, sportul este strict necesar. Antrenorul mi-a zis să mănânc de mai multe ori pe zi, câte puţin din toate”, a spus Fulgy la Antena Stars.

Scandaluri pe bandă rulantă

În urmă cu câteva săptămâni, el a fost prins drogat la volan și i s-a deschis un dosar penal, pentru ca doar câteva zile mai târziu să facă scandal într-un cazino. Tatăl său, Ioniță de la Clejani, amenințat și agresat, a fost nevoit să ceară intervenția poliției pentru a-i potoli copilul.

Fulgy ar fi ajuns la spitalul Alexandru Obregia din București, iar la câteva zile după ce a revenit acasă s-a trezit cu un al doilea dosar penal pentru că a condus fără permis. În plus, zilele trecute, a fost, din nou, reclamat la poliție de tatăl său pentru că l-ar fi agresat, dar a refuzat să depună plângere împotriva fiului său.

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: