„Alegătorii mișcărilor populiste sunt adesea percepuți ca rasiști sau xenofobi... Dar acest lucru este adesea fals. Cei mai modești alegători au cerințe legitime.

De câțiva ani, unii au văzut că puterea lor de cumpărare scade, situația lor a devenit precară, alții și-au pierdut locul de muncă ...

Cel mai bun combustibil al populismului este disprețul elitelor liberale pentru acești cetățeni care au prea puțin de pierdut. Aceste cazuri nu sunt doar economice; ei exprimă setea de demnitate și recunoaștere. De aceea, nu va fi suficient să se creeze locuri de muncă sau să se stimuleze industria. Demnitatea necesită ascultare.

Am fost surprins că în Marea Britanie, în timpul referendumului pentru Brexit, susținătorii rămânerii în Uniunea Europeană păreau să disprețuiască cealaltă parte și să vorbească despre presupusa ei lipsă educație”. Oricât de ciudat ar părea, acest amplu citat face parte din interviul acordat de faimosul politolog Francis Fukuyama săptămânalului francez L`Express.

N-am folosit întâmplător cuvântul ciudat, pentru că atât Francis Fukuyama, cât și ziariștii de la săptămânalul francez sunt devotați trup și suflet cauzei progresisto-globaliste. În ceea ce-l privește pe Francis Fukuyama, e de notorietate contribuția sa la ridicarea democrației liberale pe un piedestal.

După căderea Zidului Berlinului, Fukuyama anunța „sfârșitul istoriei” și triumful mondial al democrației liberale, mai întâi printr-un articol în revista The National Interest, apoi într-o carte intitulată „Sfârșitul istoriei și ultimul om”. De cealaltă parte, L`Express face parte din aceeași tabără.

Patronul său, miliardarul franco-istraelian Patrick Drahi, a fost, de altfel, unul dintre marii susținători din presă ai lui Emmanuel Macron în ultimele alegeri prezidențiale.

Cum se face că Fukuyama pare să fi abandonat dogma progresistă, iar L`Express publică astfel de erezii? Nu e nici pe departe vorba de o dezertare. Printre corifeii progresismului neo-marxist începe să fie la modă o strategie de detensionare a relațiilor cu electoratul populist.

Nu numai Fukuyama pledează pentru o astfel de abordare, ci, de exemplu, și Yascha Mounk (lector la Unitersitatea Harvard), autor al unei cărți numite The People vs. Democracy: Why our Freedome is in danger and how to save it.

Să ne întoarcem, însă, la interviul acordat de Fukuyama ziariștilor de la L`Express pentru a vedea în ce constă „detenta”.

Iată ce spune Fukuyama: „În principiu, cu toții dorim să trăim într-o democrație în care cetățenii s-au angajat puternic. Problema este că nu este realist. Oamenii, în majoritatea lor, vor să-și câștige existența, să-și crească copiii, să-și exerseze hobby-urile, să își ia vacanțe... Mai mult, într-o democrație modernă, alegerile care trebuie făcute sunt foarte complexe: politica monetară, politica de sănătate... Nu avem timp sau abilități pentru a privi aceste subiecte. Este logic să delegăm puterea noastră. Și este iluzoriu să ne gândim că populația în ansamblu ar face alegeri mai bune decât politicienii cu experiență”.

Cu alte cuvinte, puterea trebuie să rămână în mâna politicienilor (și a marii finanțe care trage sforile, ar spune gurile rele), dar plebeii trebuie să primească unele compensații.Și nu e vorba doar de o împărțire mai justă a bogăției.

“Democrația liberală recunoaște dreptul tuturor cetățenilor de a participa la guvernarea cetății. Fiecare cetățean găsește acolo o formă de demnitate. Dar recunoașterea unui individ și demnitatea lui se pot baza și pe o fațetă a identității sale: națiunea sa de origine, religia sa, orientarea sa sexuală...

Liderii populiști se bazează pe aceste recunoașteri parțiale, cumva. Când Viktor Orban leagă cetățenia maghiară de etnie, se adresează electoratului în funcție de originile sale. De aici și disprețul său față de Uniunea Europeană, deoarece UE a facilitat mișcările de migrație și a slăbit însăși ideea unei identități naționale”.

Desigur, spațiul articolului meu este mult prea mic pentru a reuși să vă prezint toate nuanțele strategiei propuse de profesorul de științe politice de la Stanford. Esențială mi se pare, însă, figura de stil a lui Fukuyama pe care ziaristul Marc Epstein a ales-o ca titlu: „Cel mai bun combustibil al populismului este disprețul elitelor”.

Cu alte cuvinte, războiul total va continua împotriva liderilor populiști, dar se vor face concesii electoratului de dreapta pentru a fi atras în tabăra progresistă.