Fuga de justiție, varianta avocaților. Cum au scăpat miliardarul Cășuneanu și primarul Stavarache de judecătorii Liviei Stanciu

Fuga de justiție, varianta avocaților. Cum au scăpat miliardarul Cășuneanu și primarul Stavarache de judecătorii Liviei Stanciu

După modelul parlamentarilor care își dau demisia pentru a nu fi judecați de Instanța Supremă, primarul Bacăului, Romeo Stavarache și fostul „Rege al asfaltului”, Costel Cășuneanu, au tras sforile pentru a fi judecați „acasă”, pe plan local.

Procesul celor doi a început la Curtea de Apel Bacău deoarece Cășuneanu era avocat, iar potrivit legii, avocații sunt judecați numai de curțile de apel. După o soluție pe fond, dosarul ar fi ajuns la iInstanța Supremă, în următoarea cale de atac.

Judecătorii de la Înalta Curte sunt recunoscuți pentru sentințele dure, însă cele două „vedete” ale Bacăului nu au vrut să riște nimic.

În octombrie 2014, Baroul Bacău a decis excluderea lui Costel Cășuneanu din rândul avocaților pe motiv că a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul senatorului Cătălin Voicu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În decizie, miliardarul este făcut cu ou și cu oțet și se invocă faptul că respectiva condamnare, „aduce atingere prestigiului profesiei, credibilității și încrederii în corpul profesional al avocaților”. De menționat este faptul că miliardarul nu a profesat niciodată ca avocat.

Și-a retras contestația

Decizia de excludere putea fi atacată la Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) în termen de 15 zile de la comunicare. „Regele asfaltului” a contestat decizia dar, curios lucru, a renunțat la ea după câteva zile. Într-un răspuns transmis „Evenimentului zilei” de UNBR, se arată că „domnul Costel Cășuneanu a formulat cerere de renunțare la contestația sa, astfel că, în ședința UNBR din 7 martie 2015 s-a constatat că acesta a rămas fără obiect”.

FOTO: Miliardarul Costel Cășuneanu

În aceste condiții, chiar dacă procesul de corupție al lui Cășuneanu începuse deja, avocatul miliardarului, Gheorghiță Mateuț, a cerut să observe că dosarul trebuie mutat la o instanță inferioară, adică la tribunal, deoarece Cășuneanu nu mai este avocat. Acest lucru s-a întâmplat pe 12 februarie 2015, când cauza a fost trimisă la Tribunalul Bacău și se va încheia cu o decizie definitivă la Curtea de Apel.

Primarul Romeo Stavarache a fost trimis în judecată, în iulie 2014, fiind acuzat că ar fi primit mită de la Costel Căşuneanu 100.000 de lei, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism.

Avocați penali păstrați în breaslă

Aproape la fel a procedat fostul deputat UDMR Olosz Gergely. În mai 2013 și-a dat demisia din Parlament și dosarul în care era acuzat că a primit o șpagă de 400.000 de euro a ajuns de la Instanța Supremă la Tribunalul București. Aici a primit o condamnare de 7 ani închisoare. În octombrie 2013, alți judecători de la Curtea de Apel București au anulat sentința deoarece s-a constatat că fostul senator este și avocat, dar nu a anunțat acest lucru când a fost trimis în judecată. În concluzie, cazul său trebuie judecat de o Curte de Apel, nu de tribunal. Bizară este și decizia de excludere din avocatură a lui Cășuneanu, hotărâre luată de Baroul Bacău. Pe lângă faptul că a venit foarte târziu (la un an și jumătate de la pronunțarea definitivă), ea vine în contradicție cu alte decizii ale barourilor din țară care și-au păstrat avocații în branșă, chiar dacă au fost condamnați cu executare. Este vorba de cazul fostului premier Adrian Năstase, sau al fostului procuror general adjunct Gabriela Ghiță.