Frumoase şi gustoase

Dulceaţă de trandafiri, salată de violete şi vin de păpădie. Sunt doar câteva exemple de cum ai putea să găteşti plantele.

Anumite plante pot fi consumate datorită numeroaselor virtuţi nutriţioniste. De altfel, egiptenii, romanii şi japonezii chiar utilizau florile în gastronomie. Însă, înainte de a găti o floare, trebuie să ştii să alegi planta potrivită pentru masa dorită.   De exemplu, unele persoane sunt alergice la polen, consumarea acestuia putând provoca mari probleme de sănătate. De aceea, este recomandat să scoţi pistilul şi staminele (cu excepţia florilor foarte mici, precum cele de liliac, cimbru sau busuioc), ca şi părţile albe care se găsesc câteodată la baza petalelor. Pentru ca masa pregătită să fie excelentă, trebuie să ştii dinainte şi ce flori să foloseşti pentru anumite feluri de mâncare. De exemplu, salate cu gust plăcut, dulce, se pot face din petale de panseluţe, bujor, dalii, crizanteme, albăstrele.

Pentru condimente foloseşte muştar de câmp, limba mielului, liliac, cireş, prun. Dacă ai nevoie de ceva dulce, de îngheţată sau dulceaţă, apelează la dalii, camelii, glicină ori trandafiri. Conduraşii (Tropaeolum majus) sunt bogaţi în vitamina C. Planta conţine un compus sulfuros (glucoropeolina) ce stă la originea unei substanţe picante, apropiată de esenţa muştarului, ce are acţiune antiseptică şi digestivă. Cel mai bine e să laşi planta la macerat câteva minute în apă călduţă înainte de a o utiliza, deoarece această substanţă poate deveni toxică. Sunt comestibile frunzele, bobocii, florile şi seminţele. Le poţi folosi la salate, biscuiţi, umpluturi sau zaharisite. Bobocii folosiţi la salate pot fi conservaţi în oţet. Violetele sau călţuneii (Viola odorata) eliberează cantităţi uimitoare de vitamina C şi A. Frunzele conţin de până la patru ori mai multă vitamina C decât portocalele şi sunt mai bogate în vitamina A decât spanacul. Florile sunt delicioase zaharisite sau în salate.

Gălbenelele (Calendula officinalis) sunt utilizate drept condiment pentru a înlocui şofranul, datorită culorii galben portocalii. Florile pot fi folosite la salate, supe, sosuri, biscuiţi. Păpădia (Taraxacum officinale) îţi oferă flori din care poţi face un vin excelent, poţi pregăti salate sau supe foarte gustoase. Alte flori comestibile sunt gladiola, crinul de o zi, crinul de toamnă, nalba, begonia, salcâmul, caprifoiul, trandafirul, socul, coada şoricelului, bănuţul, floarea de dovleac. PRECAUŢII Nu le consuma dacă sunt tratate cu îngrăşăminte chimice!

> Nu cumpăra pentru mâncare flori de la florărie, deoarece ele sunt păstrate în apă cu conservanţi toxici. > Nu consuma niciodată flori tratate cu insecticide sau îngrăşăminte chimice, înainte de a aştepta 20 de zile pentru ca aceste substanţe să se elimine. > În drumeţiile tale, ai grijă să nu culegi plante toxice: degeţelul, irisul, lupinul, mărgăritarul, ghiocelul, micşuneaua, brânduşa. Cel mai bine este să ai la îndemână un ghid ilustrat de plante. > Înainte de a aduna flori în cantităţi mari, gustă câteva pentru a te asigura că-ţi plac. Gustul poate varia de la un soi la altul. Savoarea trandafirilor, de exemplu, este foarte diversă, în funcţie de soi.

PANSELUŢE. Salatele din petalele acestei flori au un gust dulce şi plăcut