Well, prin toamna lui ’97, eram îmbarcat pe cargoul Războieni în radă la Yangoon, Myanmar, și tocmai mă calmam cu un whisky indian prost, de niscaiva rupii, după ce mi se zbârlise păru’ pe șiră după ce nava virase în ancoră, de la un curent de maree cum n-am văzut în viața mea, într-o mișcare de tirbușon, de era să se rupă lanțu’ ca un fir de păr din nas. Comandant era unu’ Veronică…, botezat așa de mă-sa că era al unșpelea sau al doișpelea plod și rămăsese în pană de inspirație.

La bord mai era unu’, un timonier din Constanța, care tocmai se trata de un sifilis cu care se procopsise, culmea, în America, de la o negresă, și nu se ducea acasă, la nevastă, decât după ce-și termina tratamentul, și-și omora Treponema Pallidum cu penicilină și filme porno. Mai aveam și un psiholog – care făcea pe noi nu-ș ce fel de studiu – un asistent medical chior – care când nu era pe mare spăla morți la prosectura din spitalul Fundeni – un „doiar” la mașină poreclit Mogulul – însurat cu o economistă din Pitești și posesor de una bucată papagal viu colorat a cărui dambla era să te ciupească de nas, dacă nu-ți scotea ochii – un șef mecanic care luase în chirie o maimuță vietnameză și, în fine, o întreagă faună… Io mai aveam puțin și mă însuram și io, da’ încă nu aflasem că, în numai câteva luni, urma să fiu luat cu japca din superba mea burlăcie de către viitoarea mea fostă nevastă pe atunci doar studentă la medicină.

Desantul parașutelor birmaneze

As I said, eram relaxat în cabina mea, doar în chiloți, că nu prea mergea aerul condiționat și mă trosneam cu cocârțu’ ăla care-mi lichefia esofagul, când aud zarvă ca la bâlci, în Obor. Ies pe punte și să cad în fund. Mafrends, se lipiseră de noi cam o duzină de sampane birmaneze toate pline cu parașute de diverse „size”-uri. Ne luaseră la abordaj ca pirații și-și auduseseră cu ele până și frigidere, de să facă electricianu’ AVC când le-a văzut că-și bagă lăbuțele în panoul electric să le alimenteze. Erau cam două-trei bucăți pe cap de marinar. Ofertă ca la balamuc…

Io, mai fășneț, m-am ales cu cea mai miștocuță. Logic și cea mai scumpă: zece parai „all night”. Eu luam cam 30 de cocari pe zi așa că n-am rezistat ofertei olinclasiv. Da’ m-am plictisit repede și am dat năvală iar în „lanul de secară”. Mai era una pe care pusesem ochii, da’ mi-o luase Mogulul înainte și mi-a bătut obrazul când i-am pus mâna pe buci. Dezolat, m-am retras în nemernicia mea…

Cadoul otrăvit

Numa’ că, soarta fuse, însă, crudă de astă-dată. Da’ nu cu mine că, inconștient, nu folosisem un prezervativ în toată viața mea de până atunci. Că așa am fost io, kamikaze de mic, da’ cu noroc, că m-a ferit Allah întodeauna de vestitoarele Venerei, chit că am stat cu frica-n sân și, mai ales, în nădragi. Beleaua a luat-o Mogulul care a primit cadou cea mai frumoasă gonoree pe care am văzut-o live.

Și distracția cea mare a fost la sfârșit, cînd am intrat pe fluviu și am acostat în dana principală a Yangoon-ului, ex-Rangoon. Mama-San, șefa bordelului plutitor, ciudoasă pe comandantul Veronică, singurul de pe vapor care nu-și luase gagică la cabină, că se îndrăgostise platonic de o suedeză purie, nevasta agentului navei birmanez, îi strigă cu obidă: „La dom’ comandant place alba!”. Matroana învățase românește cât a stat cu noi în radă și vorbea cu accent de unguroaică.

Altfel, secundul de pe cargoul Războieni a epuizat stocul de antibiotice și a trebuit să-l refacă. Și io, sănătos la trup, da’ nu și la cap, am fost printre singurii consumatori de spirtoase de la bord timp de fo trei săptămâni. Mă rog, mai era și comandantul. Ce să mai spun nasol despre mine? Că p-alea mișto le știe toată lumea…  Aveam 28 de ani.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: