Mircea Sandu l-a delegat pe Ionuţ Lupescu să demareze negocierile pentru alegerea noului selecţioner al naţionalei de fotbal. „Regele” e în capul listei.
Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, s-a întâlnit ieri cu directorul general Ionuţ Lupescu şi au bătut în cuie lista cu antrenorii vizaţi să ocupe funcţia de selecţioner al naţionalei de fotbal a României, post rămas vacant după ce lui Victor Piţurcă i-a fost reziliat contractul. În cursă au rămas doar patru tehnicieni: Răzvan Lucescu, Gică Hagi, Ioan Andone şi Dan Petrescu.
Primii doi se detaşează de ceilalţi prin faptul că sunt pe placul celor care fac jocurile la federaţie. În ultimele zile, informaţiile izvorâte din birourile de la „Casa Fotbalului” îl indicau pe fiul lui Mircea Lucescu drept mare favorit. Ieri însă, Naşul i-a schimbat priorităţile „Kaiserului”: Gică Hagi i-a luat, la negocieri, faţa lui Lucescu junior.
Obligaţiile noului selecţioner
Federalii au pentru noul selecţioner un set dur de condiţii, iar Hagi, antrenorul cel mai puţin titrat dintre cei patru, este cel mai dispus să le îndeplinească. Prima regulă se referă la capitolul performanţă. În paralel cu reconstruirea naţionalei, tehnicianul trebuie să califice echipa la Campionatul European din 2012.
Totodată, selecţionerul trebuie să nu implice naţionala în scandaluri şi să asigure linişte în jurul federaţiei, zguduită în ultima perioadă de arestarea lui Gheorghe Constantin, şeful arbitrilor, şi de includerea lui Florin Prunea pe lista procurorilor DNA. Mircea Sandu a anunţat ieri că, săptămâna viitoare, se va întruni Comitetul Executiv al FRF, care va aproba propunerea federaţiei.
„N-avem emoţii că toţi cei patru candidaţi vor refuza să preia echipa naţională. Săptămâna viitoare se va reuni Comitetul Executiv al FRF. Antrenorul primei reprezentative va fi numit până pe 10 mai”, a concluzionat şeful FRF. După despărţirea cu scandal de Steaua, Gică Hagi a şomat. A fost ofertat de Galatasaray, dar gruparea cu care a obţinut cel mai bun rezultat ca antrenor (în 2005 a cucerit Cupa Turciei) i-a propus doar un contract până în vară. Varianta a fost respinsă ferm de Hagi.
Dorinţa „Regelui”: să antreze în ţară
„Până acum am fost ocupat cu academia de fotbal de la Constanţa, dar de la vară mi-aş dori să antrenez din nou. Aş vrea să rămân în ţară. Dacă va exista o ofertă care să mă provoace, voi accepta. Echipa naţională? Nu m-a contactat nimeni în legătură cu acest subiect, aşa că nu are rost să vorbim. Oricum, vreau să le mulţumesc celor care au spus că eu aş fi omul potrivit pentru a prelua echipa naţională. Nu am primit o propunere oficială. La naţională trebuie creată o nouă echipă competitivă”, a afirmat, în urmă cu câteva săptămâni, fostul star al tricolorilor. „Să fii chemat la cârma echipei naţionale este o onoare pentru orice antrenor”, a fost declaraţia de dragoste cu care Hagi şi-a încheiat discursul.
INDICII
Jocurile de culise ale lui Nicu Gheară şi premoniţia lui Gigi Becali
„De ce nu poate colabora Lupescu cu Hagi?”, se întreba, acum două zile, Mircea Sandu, sugerând că, vrând-nevrând, Lupescu va trebui să colaboreze cu antrenorul Hagi, despre care nu are însă o părere prea bună. Hagi a fost băgat „la înaintare” de temutul Nicu Gheară, personaj cu trecere la Mircea Sandu. În trecut, Sandu l-a propus pe Hagi şi la funcţia de preşedinte al FRF, dorind astfel să-i întindă o capcană lui Lupescu.
Directorul general a căzut în ea şi a început să facă scandal, neacceptând ideea că va deveni subordonatul lui Hagi. Şi Gigi Becali ştie că Gică Hagi e acum favorit să-i preia pe tricolori. „V-am spus, în urmă cu o lună, că Hagi va fi noul antrenor al naţionalei. S-a adeverit!”, a exclamat ieri cel care l-a alungat pe Hagi din Ghencea.
BOGAT ŞI LIBER
Piţurcă a plecat doldora de bani
Victor Piţurcă a acceptat să-şi rezilieze contractul cu FRF pe cale amiabilă, propunerea venind din partea şefilor de la „Casa Fotbalului”, nemulţumiţi de haosul instaurat în tabăra tricolorilor în aceste preliminarii. Iniţial, federaţia a dorit să-i ofere lui Piţi o sumă compensatorie de 250.000 de euro, pentru ca selecţionerul să renunţe la funcţie. Tehnicianul n-a fost de acord şi, într-o primă fază, a ameninţat cu tribunalul, mai ales că în înţelegerea cu federaţia avea prevăzută o clauză de reziliere cifrată la 500.000 de euro.
Strânsă cu uşa, federaţia a acceptat să pluseze cu 50.000 de euro la suma iniţială. Ultima ofertă, 300.000 de euro, a fost pe placul antrenorului. Luni seară, Piţi i-a transmis lui Ionuţ Lupescu mesajul că este decis că accepte ultima ofertă venită din partea Comitetului Executiv. „Piţurcă a acceptat oferta noastră, de 300.000 de euro”, a confirmat ieri Mircea Sandu, preşedintele FRF. CITIŢI ŞI: