Fraţii Tristan şi Andrew Tate vor fi eliberaţi arestul preventiv, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a decis ca ei să rămână în arest la domiciliu.
„Respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de DIICOT privind pe inculpatii Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana. (...) Înlocuiește măsura arestului preventiv dispusă fata de inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana prin încheierea din data de 30.12.2022 a judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Tribunalului Bucuresti, Secția | Penală in dosarul nr. 37100/3/2022, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioada de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, pâna la data de 29.04.2023, inclusiv”, potrivit minutei Curții de Apel București.
Procurorii DIICOT i-au reţinut pe Andrew şi Tristan Tate şi pe două suspecte din România pe 29 decembrie. Ei sunt acuzaţi de formarea unui grup infracţional organizat pentru a exploata sexual şase femei. Aceştia au negat că ar fi comis vreo infracţiune.
Pe 30 decembrie 2022, judecătorii au decis arestarea preventivă.