Decizie definitivă luată în cazul fraților Tate. Ce au anunțat magistrații de la Curtea de Apel București

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Frații Tate încearcă orice variantă care ar putea părea câștigătoare pentru a ieși de după gratii. Acum au apelat la serviciile Tinei Glandian, care face parte din celebra casa de avocatură americană Geragos.

UPDATE: Magistrații de la Curtea de Apel București au decis, miercuri, că frații Tate vor rămâne după gratii. Este vorba despre arestul preventiv, iar decizia e definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţiile formulate de fraţii Tate şi de celelalte două persoane din dosar împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti de arestarea preventivă a acestora. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de către inculpaţii Tate Tristan, Tate III Emory Andrew, Naghel Georgiana Manuela şi Radu Alexandra Luana împotriva încheierii din data de 20.01.2023, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală, în dosarul nr. 1837/3/2023”, se precizează în minuta instanţei. Decizia instanţei este definitivă.

Tristan Tate a devenit tată în timp ce se afla în arest preventiv. A aflat de la avocată că iubita sa a născut și a cerută să fie eliberat sprijinindu-se pe acest eveniment.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 ianuarie, să prelungească arestul preventiv pentru fraţii Tate şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, până în 27 februarie, conform news.ro.

Aceasta i-a reprezentat în trecut pe Mike Tyson, dar și pe Chris Brown. Chiar și cântăreața Kesha a apelat la serviciile ei. Practic și frații Tate speră că vor avea câștig de cauză, mai ales că în curând se fac aproape două luni de când stau după gratii. Numai că lucrurile în ceea ce îi privește sunt destul de complicate mai ales că procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în ceea ce îi privește pentru spălare de bani și favorizarea făptuitorului.

Asta înseamnă că vor cere instanței să îi țină în continuare după gratii, pentru ca ancheta să nu fie prejudiciată de o eventuală intervenție a celor doi legat de martori sau acte. De altfel anchetatorii au reuși să facă și perchezițiile informatice la telefoanele celor doi, dar și la câteva dintre unitățile de calculator găsite la reședința celor doi. iar după aceste activități au decis să extindă urmărirea penală.

Acuzațiile aduse fraților Tate

Cei doi frați sunt acuzați de constituire de grup infracțional alături de două femei românce. Potrivit procurorilor împreună cu cele două românce, cei doi racolau fete prin metoda lover boy, pe care ulterior le puneau să facă videochat, dar și filmulețe cu caracter pornografic pe care le suiau pe rețele specializate. În dosar sunt deja două plângeri în ceea ce îi privește pe cei doi, iar victime, spun procurorii că ar fi cel puțin 6. De altfel acesta nu este singurul scandal în care au fost implicat cei doi. Și în Londra au fost vizați de astfel de acuzații, doar că acolo poliția britanică a închis cazul, iar cei doi au venit pe meleagurile românești.